Barcelona e interesată de Ruben Neves (24 de ani), fotbalistul lui Wolves, care la rândul său îl are pe "radar" pe Nico Gonzalez - wonderkid-ul catalanilor. Cele două cluburi se vor pune, în curând, la masa negocierilor pentru a putea face afaceri împreună.
Barcelona şi Wolves, echipă de la care catalanii l-au împrumutat pe Adama Traore în iarnă, ar putea face din nou afaceri împreună pe piaţa transferurilor.
"Prioritatea lui e Barcelona". Clubul cere un "wonderkid" al catalanilor la schimb, dar şi bani
Xavi îl place foarte mult pe Ruben Neves, mijlocaşul lui Wolves, pe care-l vede drept un înlocuitor foarte bun pentru Sergio Busquets, care se apropie de finalul contractului pe Camp Nou. Ca atare, board-ul Barcelonei a început să lucreze pentru a vedea dacă Neves poate fi transferat.
Potrivit Sport, Wolves, la rândul său, îl vrea pe Nico Gonzalez, iar dacă Barcelona va contacta clubul din Premier Leagu pentru Neves atunci Nico Gonzalez ar putea fi cerut la schimb, definitiv sau sub formă de împrumut. De pe altă parte, conform sursei citate, Ruben Neves i-a informat pe şefii lui Wolves că prioritatea lui e să semneze cu Barcelona.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nico Gonzalez a fost promovat sezonul trecut de la echipa a doua a catalanilor, iar de atunci a strâns 1.787 de minute pe teren în 38 de partide, timp în care a marcat de două ori şi a livrat o pasă de gol. De partea cealaltă, Ruben Neves a fost unul dintre oamenii de bază ai sezonului trecut la Wolves, cu 36 de meciuri, patru goluri şi două assist-uri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: barcelona, ruben neves, transfer, nico gonzalez