Marius Marin (26 de ani), mijlocaşul român al celor de la Pisa, ar putea schimba echipa în vara acestui an.
Fotbalistul român care a promovat în Serie A alături de alţi doi conaţionali, Olimpiu Moruţan şi Adrian Rus, ar putea bifa un transfer la o formaţie cu pretenţii mai mari din Serie A.
Este vorba de Genoa, echipa patronată încă de la sfârşitul anului trecut de Dan Şucu, conform GSP. "Grifonii" au încheiat sezonul din Serie A pe locul 13, departe de orice emoţie a retrogradării.
Dan Şucu a reuşit să-l convingă deja pe Nicuşor Stanciu să facă pasul la formaţia sa, însă, patronul grupării din Serie A îşi doreşte un nou mijlocaş român.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Marius Marin, sezon solid la Pisa, în Serie B
Marius Marin este unul dintre căpitanii celor de la Pisa, iar în acest sezon a bifat 34 de apariţii în tricoul ocupantei locului 2 din Serie B. A înscris un gol şi a oferit două pase decisive, în campionat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Marin a făcut pasul de la Sassuolo la Pisa în vara anului 2019, în schimbul sumei de 400.000 de euro. De atunci, cariera sa a urmat o traiectorie ascendentă, care i-a adus 30 de selecţii în tricoul naţionalei României de seniori.
- 3.000.000 de euro este cota de piaţă a mijlocaşului român în vârstă de 26 de ani, conform transfermarkt.com
În lotul celor de la Genoa, pe acelaşi post, se regăsesc deja fotbalişti precum Morten Frendrup sau Morten Thorsby. Majoritatea fotbaliştilor din compartimentul median al "grifonilor" îşi vor încheia perioadele de împrumut la sfârşitul acestui sezon, întrucât Dan Şucu este nevoit să-şi întărească serios mijlocul terenului în vederea noului sezon din Serie A.
- Citește și
- GOOOOOL Enes Sali! Titular în Arabia Saudită, fosta "perlă" a lui Hagi a înscris şi a pasat decisiv în doar şase minute
- Mihai Lixandru a vorbit despre cel mai greu obstacol din cariera sa de jucător: "Nu ai nicio explicaţie când ţi se întâmplă"
- Mesajul lui Ianis Hagi după despărţirea de Glasgow Rangers: "A fost o onoare să reprezint acest club"
- Darius Olaru a numit cele mai dificile momente după accidentare: "Trei săptămâni nu am făcut nimic. Nu mă opresc aici"
- Bernadette Szocs, calificată în optimi la simplu feminin, la Campionatul Mondial de la Doha! Ultimele rezultate ale românilor
- Steaua pierde trei fotbalişti! Doi se transferă în Superliga, altul pleacă în Spania. "Bijuteria" din Ghencea se va bate pentru titlu
- Raphinha a sărbătorit cucerirea titlului într-un mod inedit: a traversat stadionul Montjuic în genunchi | VIDEO
Afla mai multe despre: serie a, marius marin, pisa, genoa, dan sucu