Reprezentativa României a învins naţionala Belarusului, cu scorul de 5-3 (4-0), într-un meci amical disputat miercuri seară, pe stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti.
România a învins naţionala Belarusului cu scorul de 5-3. În prima parte, tricolorii au jucat excelent şi au intrat cu un avantaj de patru goluri la cabine (4-0). Nedelcearu a dus scorul de 5-0, iar din acel moment a început relaxarea. Oaspeţii au punctat de trei ori şi au ratat o lovitură de la 11 metri.
La finalul partidei, Bogdan Mitrea, autorul primului gol a mărturisit: ” Fericit, eram puţin emoţionat în prima fază, dar mi-au trecut foarte rpede. A fost foarte frumos, am fost foarte fericit. Două reprize diferite, prima aproape perfectă, cel puţin din partea mea şi a tuturor, a doua ne-am relaxat puţin, nu voiam lucrul acesta, rămânem cu lucrurile pozitive, important e că am câştigat şi am prestat un joc ofensiv. Ca fundaş nu poţi să nu îţi reproşezi când echipa ta primeşte goluri. Nu mi-a fost greu să mă adaptez la sistem, la vârsta mea, chiar nu pot să spun asta. Probabil că ne-am relaxat. Noi am vrut să mai marcăm, cu acest gând am intrat în repriza secundă. A fost o fază fixă, ştiam unde execută de obiecei Răzvan Marin, probabil că din instinct am ajuns acolo. Mi-a fost dor, am avut 4-5 jucători care au fost la Viitorul în teren, ne-a fost mai uşor. Sunt bucuros că sunt aici, bucuros că am debutat, că am dat gol, probabil că sunt amintiri pentru tot restul vieţii mele” a spus Mitrea, la finalul meciului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Bogdan Mitrea a debutat cu gol în echipa naţională la vârsta de 33 de ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: bogdan mitrea