Apar probleme cu Coronavirusul şi în Belarus, ţara cu singurul campionat de fotbal încă activ, în ciuda pandemiei de COVID-19. Federaţia a amânat două partide, iar preşedintele unui club important din prima ligă a anunţat că există suspiciuni de Coronavirus la echipă.
Campionatul din Belarus e singurul din Europa care a jucat fotbal pe timp de pandemie. Când toate campionatele din lume erau oprite de teama virusului ucigaş, în Belarus încă se juca fotbal. Acum, se pare că apar probleme cu COVID-19 şi în Belarus. Două partide au fost amânate: FC Minsk-Neman şi Arsenal Dzyarzhynsk-Lokomotiv Gomel, din prima şi a doua ligă, programate pe 15, respectiv 16 mai, la decizia federaţiei din Belarus.
Hotărârea a venit ca urmare a faptului că anumiţi jucători sunt suspecţi de COVID-19. Mai mult, Igor Shloido, preşedintele lui FC Minsk, a anunţat că există un caz suspect de Coronavirus la echipă. "Din nefericire, unul dintre jucătorii noştri este suspect de coronavirus. Starea sa este una normală, nu are simptome, aşa că va face un test şi aşteptăm rezultatul. Antrenanamentele echipei au fost suspendate, iar toţi cei care fac parte din prima echipă vor fi şi ei examinaţi", a declarat Shloido, pentru Pressball.
Încă se aşteaptă rezultatul testului fotbalistului de la FC Minsk, pentru a se stabili dacă este sau nu infectat cu Coronavirus.
În Belarus, s-au înregistrat aproape 24.000 de COVID-19 până în prezent. 933 dintre acestea doar în ultimele 24 de ore. De asemenea, 135 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza bolii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: belarus, campionate, coronavirus