Vremea nefavorabilă din Turcia a afectat programul echipei Poli Iaşi, din Liga 2. Din cauza viscolului de la Istanbul, ieşenii au zburat luni seară din Bucureşti, după o întârziere de aproximativ 2 ore şi jumătate.
După aterizarea pe pista Aeroportului Sabiha Gokcen, aflat în sud-estul metropolei, reprezentanţii clubului au fost informaţi că nu se mai poate zbura spre Antalya, tot din cauza vremii nefavorabile.
Delegaţia Politehnicii a înnoptat la un hotel în apropierea aerogării, urmând a continua călătoria spre Antalya cu o cursă marţi dimineaţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Însă, zborurile din prima parte a zilei au fost amânate din cauza condiţiilor meteorologice.
Lotul Politehnicii este în aeroport şi aşteaptă veşti privind reluarea zborurilor spre Antalya, anunţă clubul ieşean pe Facebook.
Poli Iaşi efectuează un cantonament în Antalya până la 16 februarie, în cadrul căruia va susţine patru meciuri amicale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: poli iasi