You are here:

Probleme mari pentru Alexa! Cătălin Straton a fost operat la mână şi nu va mai juca pentru cel puţin 2 luni

Probleme mari pentru Alexa! Cătălin Straton a fost operat la mână şi nu va mai juca pentru cel puţin 2 luni

Dunarea Calarasi

Comentarii

Portarul Dunării Călăraşi, Cătălin Straton, a părăsit duminică terenul în minutul 23 al partidei cu Hermannstadt, fiind dur faultat de atacanţul Ştefan Blănaru.

Internat ieri la Clinca Provita din Bucureşti, cu diagnosticul “fractură cominutivă cubitus drept”, portarul a fost operat 3 ore mai târziu de doctorul Daniel Iulian Vilcioiu, specialist în ortopedie şi traumatologie – chirurgia mâinii, operaţia fiind o reuşită.
 
"Pacientul a suferit o fractură cominutivă de antebraţ, cu deplasare, în urma contactului direct cu adversarul. Intervenţia de chirurgia mâinii a decurs fără fără complicaţii şi a constat în reducerea anatomică a fracturii şi fixarea cu o placă de titan. Recuperarea mobilităţii o va face în primele săptămâni iar până la 2 luni va putea recăpăta şi forţa. Dacă recuperarea merge conform planului, este aştept să revină pe teren în maxim două luni", a declarat Daniel Vilcioiu, medic specialist ortopedie – traumatologie – chirurgia mâinii.
 
Din primele informaţii, Straton va lipsi cel puţin două luni de pe teren.

Afla mai multe despre: catalin stratonoperatiedunarea calarasiprobleme 

viewscnt
Articole similare