Simona Halep, locul 2 mondial, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că a resimţit dureri în zona lombară din cauza aerului condiţionat, dar a menţionat că nu este îngrijorată din cauza acestui lucru.
"Mă bucur să fiu aici, abia aştept să joc la Australian Open şi sper să joc cel mai bun tenis al meu. Ieri mi-a fost greu puţin din cauza aerului condiţionat, am simţit dureri în zona lombară, iar muşchiul a fost puţin blocat, dar am urmat un tratament azi-noapte şi azi de dimineaţă şi mă simt mai bine acum. Nu e nimic periculos, m-am obişnuit deja cu durerea pentru că se întâmplă când îmi este frig. Am avut aceeaşi durere anul trecut la Roland Garros pentru că este frig afară, aşa că nu sunt foarte îngrijorată, dar am grijă de această durere", a declarat Halep.
Simona Halep a acuzat probleme medicale şi a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-2, 6-1, de rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 33 WTA şi cap de serie numărul 9, în sferturile de finală ale Gippsland Trophy.
Halep a vorbit şi despre Australian Open, subliniind că este concentrată la ce are de făcut, dar nu pune presiune prea mare. "De fiecare dată când vin aici mă gândesc la meciurile trecute, dar nu prea vreau să pun presiune pe mine. Sunt concentrată la ce am de făcut, dar nu prea mă gândesc la ce şanse am. E greu să stai 14 zile în carantină, dar şi să stai în bula epidemiologică. Nu e uşor să stai la hotel şi doar să vezi terenurile de tenis. Nu am putea reveni la normal şi să nu ne mai gândim la asta. Dar am avut timp să ne obişnuim cu fusul orar, cu Australia, nu e uşor câd vii di Europa, poate fi puţi obositor, dar acum depinde de fiecare. Pentru mine a fost ok, sigur, poate puţin cam mult, dar sunt bine".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În 2020, pentru Simona cel mai greu a fost să stea în "bulele epidemiologice". "Bula a fost cel mai greu, să stau în hotel şi doar terenul de tenis, ai nevoie să ieşi, eram obişnuiţi să ieşim seara, să mâncăm la restaurant şi a fost greu să stai să aştepţi în fiecare zi cutia cu mâncare în cameră".
Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, va evolua, în primul tur al Australian Open, cu australianca Lizette Cabrera, locul 140 WTA, beneficiară a unui wild card.
"Nu am jucat niciodată cu Cabrera, dar mereu e greu în primul tur, mă voi pregăti bine pentru meci. Mă voi antrena puţin astăzi, dar nu voi forţa, voi da totul pentru meciul de luni sau marţi", a mai spus românca.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep