Echipa lui Gică Hagi nu a primit licenţa UEFA din partea Administraţiei de Licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal, iar în acest moment, nu va putea juca în ediţia următoare a cupelor europene.
Aceasta problemă ar fi apărut după ce Viitorul Constanţa şi-a schimbat numele în Farul Constanţa, astfel, echipa de la malul mării nu va putea participa în cupele europene, dacă va reuşi să se califice. Mai mult decât atât, preşedintele celor de la Farul Constanţa, Gheorghe Popescu, a spus că echipa de la malul mării va ataca decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
”Următorul pas este Tribunalul de Arbitraj Sportiv!”
”Noi vom lua legătura cu avocaţii noştri şi vom merge mai departe pentru că decizia de a ne refuza licenţa UEFA mi se pare cel puţin stranie. Atâta timp cât ai avizul Federaţiei Române de Fotbal, cât timp respecţi regulamentele internaţionale, nu înţeleg de ce nu putem participa în cupele europene. Următorul pas este Tribunalul de Arbitraj Sportiv, nu există altă instanţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Când am schimbat numele din FC Viitorul în Farul Constanţa am respectat întru totul cerinţele forurilor internaţionale şi ale Federaţiei Române de Fotbal. Ba mai mult, înainte de a face această mişcare (n.r. - schimbarea denumirii clubului) am avut avizul Federaţiei Române de Fotbal.
Deci am anunţat federaţia înainte, am primit avizul federaţiei şi am dat drumul procedurii. Am respectat absolut tot ce putea fi respectat la acea oră. De fapt noi nu am făcut altceva decât să luăm numele şi emblema de la Farul Constanţa.
Nu ştiu cum au motivat cei de la licenţiere decizia, pentru că de aceste chestiuni se ocupă avocatul Florin Comşa. El ştie ce demersuri trebuie făcute de acum încolo. Dar repet, noi atunci când am făcut acea mutare am avut avizul FRF şi am respectat întru totul regulamentele internaţionale”, a adăugat fostul internaţional, potrivit Agerpres.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: farul constanţa-hagi-uefa