Kimi Antonelli se confruntă cu probleme de sănătate înaintea Marelui Premiu al Mexicului, etapă în care ar putea cuceri primul său titlu mondial de Formula 1. Pilotul italian de la Mercedes a fost scutit de obligaţiile media de joi, după ce a contractat o infecţie virală.
În vârstă de 20 de ani, Antonelli nu a participat la activităţile oficiale dedicate presei, cu doar câteva zile înaintea unei curse care i-ar putea aduce un record istoric. Mercedes speră însă ca italianul să se recupereze la timp pentru a lua parte la sesiunile de antrenamente libere programate vineri.
„Kimi Antonelli nu se simte bine astăzi, în timp ce se recuperează după o infecţie virală”, a anunţat Mercedes pe X.
„Ca măsură de precauţie, FIA l-a scutit de obligaţiile media pentru a-i permite să se odihnească”, a precizat echipa germană.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Kimi Antonelli, la un pas de istorie în Formula 1! Calculele care îi pot aduce titlul mondial în Mexic
După victoria obţinută duminica trecută, la Austin, Kimi Antonelli are un avans de 123 de puncte faţă de coechipierul său, George Russell, în clasamentul general al piloţilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În condiţiile în care mai sunt disponibile doar 125 de puncte până la finalul sezonului, italianul are şansa de a deveni campion mondial chiar duminică, la Marele Premiu al Mexicului.
Dacă va reuşi această performanţă, Kimi Antonelli ar deveni, la doar 20 de ani, cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1.
Afla mai multe despre: kimi antonelli







