You are here:

Probleme pentru Luca Mihai. Se întoarce în spital şi va fi internat din nou: “Nu e bine!”

Probleme pentru Luca Mihai. Se întoarce în spital şi va fi internat din nou: “Nu e bine!”

Poli Iași

Comentarii

Luca Mihai fost lovit în zona capului de Josue Homawoo şi a fost transportat de urgenţă la spital în timpul partidei Dinamo - Poli Iaşi.

”Luca Mihai nu este în regulă deloc!”

În minutul 29 al partidei dintre Dinamo şi Poli Iaşi, intrarea lui Homawoo asupra lui Luca Mihai le-a dat mari emoţii tuturor celor prezenţi pe stadionul "Arcul de Triumf".

Fotbalistul lui Poli Iaşi a fost dus de urgenţă la spital, unde diagnosticul medicilor a fost următorul: traumatism cranio-cerebral cu otoragie (hemoragie ureche). Medicii l-au supus pe Luca Mihai şi la două examinări CT (Computer Tomograf).

“Noi vorbim despre Dinamo, dar nu mai vorbim despre copilul ăla care a fost accidentat. Am mutat fotbalul în altă zonă, la luptele de contact. Mâine (n.r. luni) va fi iar internat în spital.

Luca Mihai nu este în regulă deloc. Nu spun detalii. Noi am trecut peste acel accident de pe terenul de fotbal cu o uşurinţă incredibilă. Aproape că l-au şters din fotbal. 

Va fi internat, trebuie o analiză comună a unor departamente diferite: oftalmologic, neuro-chirurgical, ORL, toate zonele în care el suferă. Nu ştim ce este în realitate. Este foarte, foarte grav. Traversează nişte momente… Nu este în regulă deloc. Acest copil trebuie recuperat pentru fotbal. Trebuie să fim foarte atenţi, ca să prevenim astfel de intrări.

Nu se poate tolera acest lucru. S-a trecut foarte uşor peste acest lucru. În orice caz, trag un semnal de alarmă. Nu este un câmp de război terenul de fotbal, chiar dacă eşti cu cuţitul la os.

Asta nu înseamnă că suntem oameni şi să intrăm în altă zonă şi să ne războim fără cap şi fără reguli. Nu e în regulă treaba asta. Să nu uităm că suntem oameni şi după aia jucători de fotbal”, a spus Stoichiţă la FANATIK SUPERLIGA.

Mesajul lui Luca Mihai pentru Homawoo:

”(n.r. despre Josue Homawoo) Până la urmă i-a scris mamei mele. Eu l-am iertat. Am trecut peste. În primul şi în primul rând trebuie să fim oameni, să avem respect faţă de ceilalţi. E important să fi învăţat ceva din asta. Eu am învăţat ceva din greşeala lui”, a declarat Luca Mihai. 

Afla mai multe despre: luca mihaipoli iaşihomawoo 

viewscnt
Articole similare