Fostul fundaş spaniol Gerard Piqué va fi citat de instanţele spaniole pe 14 martie. El este suspectat că, prin firma sa, Kosmos, ar fi primit un comision pentru a influenţa organizarea Supercupei Spaniei în Arabia Saudită.
Gerard Piqué, chemat în instanţă fiind suspectat că ar fi primit un comision pentru ca Arabia Saudită să găzduiască Supercupa Spaniei
Gerard Piqué va fi citat să se prezinte în faţa instanţelor spaniole pe 14 martie pentru un presupus rol de intermediar în contractul dintre Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) şi o companie publică saudită, pentru organizarea Supercupei Spaniei în Arabia Saudită, potrivit presei spaniole. Fostul fundaş de la FC Barcelona a fost pus sub acuzare în acest dosar în luna mai a anului trecut.
Judecătorul care se ocupă de acest caz, Delia Rodrigo, a cerut autorităţilor saudite urmărirea tranzacţiilor bancare ale lui Piqué şi Luis Rubiales, preşedintele RFEF la momentul semnării contractului. Ancheta se referă la plata unui comision de patru milioane de euro pentru fiecare ediţie desfăşurată pe pământ saudit, plătit de administraţia locală către RFEF.
Presa spaniolă susţine că Piqué a acţionat ca intermediar în această chestiune, prin propria companie Kosmos, şi că a primit personal o parte din această sumă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru fostul preşedinte al RFEF Luis Rubiales, care se află în mijlocul unui alt proces, cel cu Jenni Hermoso.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Citește și
- "100%". Scenariul lansat de MM Stoica pentru play-off-ul din Superliga. Discuţia purtată cu Darius Olaru: "Orice e posibil"
- Verdict indubitabil: s-a aflat de ce Taison a fost eliminat în PAOK - FCSB 1-2! A stârnit furie: "Au auzit ai noştri"
- ”Victorie fake”. MM Stoica a auzit ce a declarat Răzvan Lucescu şi a reacţionat în direct
- Ianis Stoica l-a înţepat pe Măldărăşanu după hattrick-ul reuşit: ”Nu mă aşteptam să fiu rezervă”
- Marius Măldărăşanu, sincer după ce l-a "dezlănţuit" pe Ianis Stoica, la pauza meciului cu Sepsi: "Aşa am gândit schimbările"
- Ce se află în averea generalului Cătălin Zisu, indicat de Gigi Becali pentru "şicanele cu Steaua şi cu marca". E vizat de ancheta procurorilor anticorupţie
- MM Stoica rămâne rezervat după PAOK – FCSB 1-2! Ultimul gest la care a recurs: ”I-am blocat pe WhatsApp”
- OFICIAL | Pierdere importantă pentru Manchester City înaintea partidei retur cu Real Madrid, din UEFA Champions League
- Gigi Becali s-a convins la câteva săptămâni după ce l-a transferat la FCSB: "El a fost extraordinar. Fotbalist de mare clasă"
- A fost stabilit arbitrul partidei dintre Dinamo – Farul Constanţa
- Zeljko Kopic, anunţ despre dinamovistul care a refuzat să plece de la echipă, în această iarnă: "Era mai bine aşa"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gerard piqué