You are here:

Probleme pentru Universitatea Craiova! Când va reveni Alex Mitriţă

Probleme pentru Universitatea Craiova! Când va reveni Alex Mitriţă
Comentarii

Veste proastă pentru Universitatea Craiova! Costel Gâlcă l-a pierdut pe Alex Mitriţă pentru duelul cu Farul.

Ce se întâmplă cu Mitriţă! Când revine 

Conform informaţiilor Sport.ro, deşi Mitriţă va rata meciul cu Farul Constanţa, dar sunt mari şanse să fie prezent pe teren în meciul de Cupa României împotriva formaţiei Metalul Buzău. 

Alexandru Mitriţă s-a confruntat cu probleme la picior şi nu a fost prezent la niciun antrenament efectuat de olteni, în săptămâna premergătoare duelului de la Ovidiu, cu Farul, pregătindu-se separat.

  • Craiova o va întâlni în deplasare pe Farul, luni, de la ora 21:00, în etapa a 14-a din Superliga României.

Mitriţă este de departe cel mai bun fotbalist al Universităţii Craiova în acest sezon. Mijlocaşul în vârstă de 29 de ani este golgheterul campionatului, cu şapte reuşite, iar în cele 13 apariţii ale sale în SuperLiga, Mitriţă a reuşit şi un assist.

Craiova ocupă locul 2 în clasament, cu 21 de puncte acumulate în 13 etape, în timp ce Farul se află doar pe poziţia a 14-a, cu 13 puncte.

 

 

Afla mai multe despre: mitriţăuniversitatea craiovaaccidentare mitrita 

viewscnt
Articole similare