Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) l-a condamnat pe Daniel Alves să plătească despăgubiri ultimului său club, Pumas, „pentru prejudiciile cauzate acestei instituţii”. Condamnat în primă instanţă la patru ani şi jumătate de închisoare pentru viol, fostul jucător al Barcelonei a fost achitat în martie.
Ultimul meci al lui Dani Alves datează din 8 ianuarie 2023. A fost în tricoul echipei Pumas din Mexic, împotriva FC Juarez (2-1). Câteva săptămâni mai târziu, clubul mexican a anunţat la 20 ianuarie că a reziliat contractul fundaşului dreapta brazilian „din motive întemeiate”. Aceasta a fost o consecinţă a arestării preventive în Catalonia a lui Dani Alves, acuzat că ar fi violat o tânără în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022 în zona VIP a unui club de noapte din Barcelona, fapt pe care el l-a negat în permanenţă.
Pumas a anunţat joi că a fost informat, la 1 septembrie, despre decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) în litigiul dintre club şi Daniel Alves. Acesta a fost condamnat să plătească o amendă ultimului club din cariera sa.
„TAS a decis în favoarea clubului, anulând decizia din 15 mai 2024 pronunţată de Camera de soluţionare a litigiilor FIFA şi pronunţând o nouă decizie în care, pe lângă confirmarea validităţii rezilierii contractului cu justă cauză exercitată de club, l-a condamnat pe Alves la plata unei sume mai mari decât cea stabilită de FIFA, cu titlu de despăgubire pentru daunele şi prejudiciile cauzate acestei instituţii”, scrie clubul mexican într-un comunicat publicat pe site-ul său.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fostul fundaş dreapta al FC Barcelona a fost condamnat în primă instanţă la patru ani şi jumătate de închisoare pentru viol, înainte de a fi achitat în 28 martie de Curtea de Apel din Barcelona, care a subliniat lipsa de „credibilitate” a reclamantei şi ”deficienţele” probelor prezentate. Magistraţii au respins şi apelul procuraturii împotriva primei sentinţe. Procuratura a solicitat din nou o pedeapsă de nouă ani de închisoare pentru fostul jucător. În mai, procuratura spaniolă a făcut apel la Curtea Supremă împotriva anulării acestei condamnări.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dani alves, tas, acuzaţii