90 de minute, în direct, focalizate pe un singur jucător. Duminică, ESPN lansează „Mbappé Cam”, astfel încât telespectatorii să nu piardă niciun moment din primul meci al lui Kylian Mbappé în La Liga.
Duminică seară, de la ora 22:30, Real Madrid o înfruntă pe Mallorca, în prima etapă a campionatului spaniol.
„Va exista un flux dedicat pe ESPN+, care va fi doar o cameră focalizată pe Mbappé pe tot parcursul meciului. Va arăta toate cursele sale, toate emoţiile sale, camera îl va urmări pe Mbappe peste tot pe unde va merge pe teren”, detaliază Manuel de la Fe, vicepreşedinte de producţie la compania media americană.
Cu atât de multă atenţie în jurul lui Kylian Mbappé, Mallorca se va bucura în această seară de cel mai mare număr de spectatori din istoria sa, potrivit presei spaniole.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Înainte de primul său meci în Spania, Mbappé a început cu dreptul noua sa aventură cu Real Madrid, câştigând Supercupa Europei la meciul cu Atalanta Bergamo (2-0). Fostul parizian a marcat deja primul său gol pentru noul său club.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mbappe