Dinamo a intrat într-o nouă eră, iar imediat după venirea spaniolilor la conducerea clubului, "câinii" au bătut palma şi cu Cosmin Contra pentru pregătirea echipei în noul sezon.
Cosmin Contra va conduce primul său meci de la revenirea la Dinamo, astăzi, de la ora 21:00, la Telekom Sport 1. "Câinii" vor juca în deplasare la Chindia Târgovişte, iar antrenorul echipei din Ştefan cel Mare i-a asigurat pe fani că, în sezonul următor, Dinamo se va lupta la titlu.
"Eu sper ca un proiect care începe acum, cu seriozitate, probabil anul viitor, dacă totul merge bine, să putem să fim implicaţi în lupta pentru ttilu, nu ştiu dacă să şi câştigăm acest titlu, dar să fim implicaţi acolo. Deci anul viitor ar trebui ca obiectivul să fie de la început câştigarea titlului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
E clar că în momentul de faţă avem nevoie de experienţă, e clar că tinerii jucători vor creşte mult mai repede şi mult mai bine dacă au lângă ei jucători cu experienţă, jucători profesionişti, care vin din campionate puternice. E clar că nu putem să avem pretenţii să intrăm în play-off cu echipa actuală, pentru că am văzut că în ultimii doi ani şi mai ales în ultimul an, această echipă a suferit foarte mult la nivel de rezultate" , a declarat Cosmin Contra.
De altfel, noul finanţator al dinamoviştilor, Pablo Cortacero, a recunoscut că îşi doreşte ca tot mai mulţi tineri jucători crescuţi la Dinamo să facă pasul către prima echipă.
"Vreau să facem un club profesionist, ca în oricare altă ligă din Europa. În primul rând, să pariem pe jucătorii din academia noastră" , a spus Pablo Cortacero.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo