You are here:

Pronostic după etapa a opta din Superliga! “Dacă joacă la 75% precum acum, nu cred că au adversari la campionat”

Pronostic după etapa a opta din Superliga! “Dacă joacă la 75% precum acum, nu cred că au adversari la campionat”

Superliga

Comentarii

Experţii au oferit primele concluzii după ce etapa a opta din Superliga s-a încheiat cu un scor mare în favoarea campioanei en titre. Constantin Zotta s-a încumetat să dea un pronostic chiar din prima parte a campionatului în privinţa campioanei.

Primele reacţii ale experţilor după U Craiova – U Cluj 4-0

Campioana României, Universitatea Craiova, a învins-o luni seara, pe teren propriu, scor 4-0, vicecampioana Universitatea Cluj, în ultimul meci al etapei a opta din Superligă. Oltenii ocupă locul 4, cu 14 puncte, în timp ce „şepcile roşii” se află pe poziţia a 14-a, cu 9 puncte.

Fostul arbitru internaţional Constantin Zotta a fost încântat de jocul făcut de Universitatea Craiova, pe care o vede din nou campioană, în cazul în care va menţine nivelul arătat în faţa “şepcilor roşii”.

“Repriza a doua a fost superbă, cu goluri, ratări. A jucat extraordinar Craiova. Dacă joacă la 75% precum astăzi, nu cred că au adversari la campionat”, a spus expertul la Prima Sport.

Statistici meci oferit de Superscore

Bogdan Cosmescu şi-a îndreptat atenţia şi către U Cluj, care este în subsolul clasamentului Superligii.

“(n.r. – U Cluj) Anul trecut a obţinut mai mult decât trebuia să obţină cu echipa aia. Ai văzut la Lukic? De aia nu dă două, trei milioane pe el, că din doi metri o dă peste poartă. Mi se pare că Bergodi devine din ce în ce mai ursuz.

Craiova va juca din trei în trei zile, din octombrie se schimbă treaba şi s-ar putea să nu mai fie aşa”, a spus comentatorul.

Basarab Panduru a făcut referire la ieşirile tot mai dese ale lui Cristiano Bergodi, care a reacţionat furibund în minutul 25 la o fază de joc.

“Se ceartă cu toată lumea, e supărat pe toată lumea. E supărat în timpul meciului, e dreptatea lui care probabil nu o fi a noastră. El aşa face, dar e păcat. Când câştigă e totul ok, dar când pierde sunt probleme şi se ceartă cu toată lumea. Totul merge rău şi pentru el, şi pentru echipă acum”, a spus componentul Generaţiei de Aur, după Universitatea Craiova – Universitatea Cluj 4-0, în Superliga.

Clasament competiţie oferit de Superscore

 

 

Afla mai multe despre: universitatea craiova universitatea clujcristiano bergodifilipe coelho 

viewscnt
Articole similare