Florin Prunea a confirmat negocierile dintre finanţatorul clubului Dinamo, Ionuţ Negoiţă, şi antrenorul Eugen Neagoe, pentru înlocuirea lui Mircea Rednic pe banca tehnică a "câinilor".
Fostul portar a mărturisit că a fost luat, la rândul său, prin surprindere de vestea plecării lui Mircea Rednic, dar a punctat că formaţia din Ştefan cel Mare are nevoie de un antrenor precum Eugen Neagoe.
"Nu mă aşteptam să plece Mircea. Şi pentru mine a fost o surpriză, pentru că el creiona deja strategia pentru următorul sezon. Neagoe pentru orice club e o tentaţie. Neagoe e în primii trei antrenori din România în momentul de faţă. Eu l-am avut antrenor la Iaşi şi dacă mă întorc în timp îmi aduc aminte că primele patru jocuri le-am pierdut şi toată lumea intrase în panică. Domne, l-ai adus, nu câştigăm, dar eu stând de dimineaţa şi până seara cu el pe teren, l-am văzut cum gândeşte fotbalul şi l-am văzut în primul rând că nu acceptă niciun compromis.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După aceea nu am mai pierdut, nu ştiu dacă a mai fost vreo echipă în România, 15 jocuri. Şi am câştigat play-out-ul cu el antrenor. Cred că Dinamo are nevoie de el. Este un om foarte serios care nu acceptă niciun compromis. Te pregăteşti şi te antrenezi, joci. Nu te antrenezi cum trebuie, nu joci, indiferent cum te cheamă.
Timpul e foarte scurt şi trebuie să te mişti foarte repede. Chiar dacă Dinamo a rulat în acest an peste 30 de jucători. La noi se schimbă lucrurile cu o viteză atât de mare încât nu ştii ce se întâmplă mâine şi nu mai poţi vorbi despre continuitate sau relaţii de joc.
La cum îl cunosc eu pe Neagoe, el este adeptul continuităţii. Nu îi place să schimbe foarte mult. E un antrenor care îşi apropie foarte mult vestiarul, dar care impune şi respect. Nu e un antrenor conflictual, e foarte civilizat şi care de dimineaţa până seara respiră numai fotbal", a declarat Florin Prunea, la Telekom Sport.
"Eu nu am ofertă, el are"
Cât despre posibilitatea de a deveni preşedintele lui Dinamo: "Acum nu se pune problema, eu nu am ofertă, el are ofertă. Eu am vorbit azi cu el şi m-a întrebat ce să facă şi i-am zis, du-te şi vorbeşte, du-te cu foarte mare încredere", a spus Florin Prunea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
FC Dinamo Bucureşti şi antrenorul principal Mircea Rednic au convenit luni încetarea raporturilor contractuale după cea mai slabă clasare din istoria echipei din Ştefan cel Mare, locul 9 în Liga 1 la finalul sezonului competiţional 2018-2019.
Mircea Rednic a fost numit la conducerea tehnică a dinamoviştilor pe 15 octombrie 2018, după 11 etape disputate în campionat.
Echipa din Ştefan cel Mare a fost eliminată din Cupa României, două săptămâni mai târziu, a ratat calificarea în play-off-ul Ligii 1 la începutul acestui an şi a încheiat sezonul pe locul 9 în clasament.
"Dincolo de rezultate, FC Dinamo Bucureşti îi mulţumeşte lui Mircea Rednic pentru activitatea pe banca echipei din Ştefan cel Mare.
Noua conducere tehnică a echipei va fi anunţată prin intermediul site-ului oficial al clubului", a anunţat sursa citată.
Afla mai multe despre: dinamo