RC Lens a învins-o, duminică seara, pe teren propriu, pe PSG, scor 3-1, într-un meci al etapei cu numărul 17 din Ligue 1. Victoria a apropiat-o pe Lens la doar patru puncte de lider.
Fără Neymar şi Messi, dar cu Mbappe, PSG a pierdut în chiar primul meci al anului 2023, la Lens. Gazdele au deschis scorul prin Frankowski, în minutul 5, dar parizienii au replicat rapid, egalând prin Ekitike, în minutul 8.
Apoi, Lens a trecut din nou în avantaj, prin reuşita lui Openda, iar în primul minut al reprizei secunde Claude-Maurice a stabilit scorul final, 3-1 pentru RC Lens.
PSG rămâne pe prima treaptă a podiumului, cu 44 de puncte, dar RC Lens are acum 40 de puncte şi ocupă locul secund, la şapte puncte distanţă de poziţia a treia şi la doar patru de PSG.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: psg