You are here:

PSG nu l-a uitat pe Neymar. Campioana Europei, cadou special pentru starul brazilian. Ce a postat fotbalistul pentru a-i mulţumi fostului său club

PSG nu l-a uitat pe Neymar. Campioana Europei, cadou special pentru starul brazilian. Ce a postat fotbalistul pentru a-i mulţumi fostului său clubgalerie foto

Neymar

Comentarii

Neymar, care a jucat pentru Paris Saint-Germain din 2017 până în 2023, a primit un cadou de la fostul său club. Paris Saint-Germain i-a oferit atacantului brazilian tricourile echipei din sezonul 2025-2026 pentru toată familia sa.

Starul brazilian, legitimat acum la Santos, a postat o fotografie cu toate tricourile pe care le-a primit pe contul personal de Instagram.

În imagine apar cinci tricouri, unul cu numele jucătorului şi celelalte patru pentru copiii lui Neymar (adică cele trei fiice ale sale, Mavie, Helena şi Melm şi fiul său Davi Lucca).

Starul brazilian a însoţit fotografia cu un comentariu: „Mulţumesc PSG”.

Neymar a jucat la PSG în perioada 2017-2023 şi a marcat 118 goluri în 173 de meciuri în toate competiţiile.

În vara anului 2023, el a părăsit capitala Franţei pentru a semnat în Arabia Saudită cu Al-Hilal. După şapte apariţii în două sezoane cu clubul saudit, Neymar s-a întors la Santos, clubul din oraşul său natal, la începutul anului 2025.

De la revenirea sa în Brazilia, Neymar a jucat 14 meciuri pentru Santos, marcând patru goluri şi oferind trei pase decisive. Obiectivul fostului număr 10 de la PSG este să participe cu Brazilia la Cupa Mondială din vara anului viitor.

Cu un record de 79 de goluri în 128 de apariţii pentru Brazilia, Neymar mai are câteva luni la dispoziţie pentru a demonstra că locul său este în echipa lui Carlo Ancelotti.

Afla mai multe despre: neymar 

viewscnt
Articole similare