PSV Eindhoven a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 5-3, formaţia NEC Nijmegen, în etapa a cincea din campionatul olandez, Eredivisie.
Antrenorul Peter Bosz l-a ţinut pe Dennis Man pe bancă, după două meciuri slabe făcute de internaţionalul român de la venirea sa la gruparea olandeză, şi PSV a condus cu 3-1 la pauza meciului de pe Goffertstadion.
Pepi (min. 12), van Bommel (min. 30) şi Veerman (min.33) au înscris pentru campioana Ţărilor de Jos. Pepi a făcut dubla în minutul 49 şi chiar dacă gazdele au avut o revenire cu două goluri marcate, Boadu a pus pe tabelă rezultatul final, 5-3.
PSV e prima în clasament, cu 12 puncte, iar NEC e a treia, cu 9 puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dennis man, psv, olanda, campionat, victorie, eredivisie