You are here:

Puştiul minune de la Craiova a ratat transferul la o altă rivală: ”El a ajuns acolo pentru că eu nu am putut să îi promit că o să joace titular la noi”

Puştiul minune de la Craiova a ratat transferul la o altă rivală: ”El a ajuns acolo pentru că eu nu am putut să îi promit că o să joace titular la noi”

Universitatea Craiova

Comentarii

Unul dintre tinerii jucători care au impresionat în acest sezon vine de la Universitatea Craiova, dar putea să ajungă la Dinamo.

Universitatea Craiova a reuşit să ia şi campionatul în acest sezon, după ce a câştigat categoric meciul cu U Cluj, scor 5-0.

Festivalul de goluri a fost deschis de David Matei, care a marcat superb încă in primele minute ale partidei de pe ”Ion Oblemenco”.

Mijlocaşul în vârstă de 19 ani a fost adus de olteni la începutul sezonului, fiind cumpărat cu 75.000 de euro de la Steaua. 

David Matei, refuzat de o altă echipă din Superliga, înainte de a semna cu Craiova

Totuşi, el putea să fie jucătorul lui Dinamo, echipă care l-a dorit, dar nu îi putea garanta faptul că o să joace foarte mult timp.

Întrebat dacă l-ar vedea titular la ”câini”, Andrei Nicolescu, preşedintele clubului alb-roşu, a precizat că ar fi fost un element important în angrenajul lui Zeljko Kopic.

”L-am văzut şi anul trecut, dar nu am reuşit să îl conving şi nici nu am putut să îi promit asta. De fapt, el a ajuns la Craiova pentru că eu nu am putut să îi promit că o să joace titular la noi.

(n.r. solicitare din partea impresarului şi a jucătorului) Nu, dar noi îl ştiam de un an, l-am urmărit. Când s-a pus problema să-şi prelungeasă la Steaua acolo, am discutat pentru clauza pe care ne-o doream ca să putem să-l transferăm în vară, atunci.

Am stat în contact şi în vară, pentru că nu se finaliza un eventual transfer al lui Cîrjan, am avut o discuţie cu el şi cu părintele lui şi erau un pic îngrijoraţi de faptul că nu o să joace, că nu o să aibă şanse să joace şi că nu o să prindă cel puţin 30-40% din minute.

Cum asta ne caracterizează pe noi, corectitudinea, nu am putut să promitem ceva ce nu puteam asuma. Dar i-am promis tot spirjinul nostru şi, cum anticipam, evoluţia lui l-a dus să joace titular fără să fie nevoie de vreo garanţie.

Ok, şi o conjunctură (n.r. accidentarea lui Mihnea Rădulescu), dar probabil dacă nu se întâmpla atât de repede, s-ar fi întâmplat pe parcursul anului pentru că el a dat dovada faptului că el şi-a urmărit foarte bine interesul.

Din perspectiva mea, da, ar fi jucat şi anul trecut, şi anul ăsta la no, şi cu siguranţă şi la anul”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit Prima Sport.

Afla mai multe despre: dinamocraiovaandrei nicolescudavid matei 

viewscnt
Articole similare