You are here:

”Puteau să spună că nu sunt pregătiţi!”. Au subestimat Superliga, iar acum sunt OUT de la FCSB | EXCLUSIV

”Puteau să spună că nu sunt pregătiţi!”. Au subestimat Superliga, iar acum sunt OUT de la FCSB | EXCLUSIV

Fotbal

Comentarii

Preşedintele Consilului de Administraţie de la FCSB, Mihai Stoica, a vorbit despre situaţia actuală a jucătorilor Cristian Ganea (31 de ani) şi Dorin Rotariu (28 de ani), sosiţi la echipă pe ”ultima sută de metri”.

Mihai Stoica este de părere că Dorin Rotariu şi Cristian Ganea s-au grăbit în momentul în care au afirmat că sunt pregătiţi să joace la FCSB.

Rotariu şi Ganea au riscat şi au pierdut!

Aceştia veneau după o perioadă destul de lungă de inactivitate şi ar fi trebuit să-şi regăsească ritmul într-un alt mod, nu în partidele oficiale ale FCSB-ului, unde aşteptările sunt extrem de mari.

Fără o formă fizică de excepţie, din lipsa de timp şi de pregătire, Ganea şi Rotariu nu au avut deloc cel mai bune evoluţii, iar Gigi Becali i-a ”etichetat” rapid.

Cei doi jucători au fost plasaţi pe ”lista neagră” şi sunt şanse foarte mari să plece de la FCSB în următoarele perioade de ”mercato”.

Se ştie foarte clar că Gigi Becali e foarte grăbit. `Vreau să văd ce-am cumpărat`. Tu când îţi cumperi ceva, de îmbrăcat, nu vrei să probezi ce-ai cumpărat? Kurtic a stat mult la Craiova până să joace?

Nu pot să-mi impun punctul de vedere la fiecare jucător în parte. Pe Ngezana nu l-am lăsat să joace. Nu, nu nu. Unde s-a ajuns la discuţii? La Dorin Rotariu. El, ca Ganea, putea să spună: `Nu sunt pregătit, nu am mai jucat de un an, şase luni, şapte luni`. S-a considerat pregătit. A arătat foarte bine în antrenamente. Şi noi ne-am dat ok-ul.

Cu Voluntari a fost destul de absent. Cu Petrolul nu a jucat rău. A jucat un fotbal fluid. A fost prezent. La meciul ăsta cu Rapid, i-am spus la pauză lui Gigi: `Iartă-mă, ăsta e meci de bătaie`.

Compagno a greşit foarte mult. Nu l-aş fi scos, dar sunt discuţii pe care le facem. Nu putem să impunem anumite chestii. Dacă a pus ştampila, a pus ştampila. Eu dacă mă duc să joc la o echipă şi n-am jucat demult, spun: `Domne, nu sunt pregătit. Folosiţi-mă după o lună, când sunt şi eu pregătit. Daţi-mi un meci amical să joc şi eu 90 de minute`. Nu ştiu cine e foarte, foarte vinovat”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Afla mai multe despre: dorin rotariumihai stoicacristian ganea 

viewscnt
Articole similare