Mirel Rădoi a fost validat în Comitetul Executiv al FRF şi va ocupa funcţia de antrenor principal al naţionalei de tineret a României. Acesta va fi prezentat oficial, vineri, într-o conferinţă de presă transmisă LIVE de Telekom Sport.
Decizia a fost confirmată de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, care a precizat că Rădoi va conduce selecţionata de tineret în următorii doi ani.
"Începând de astăzi antrenorul naţionalei de tineret este Mirel Rădoi. Aceasta a fost propunerea Comisiei Tehnice cu care Mihai Stoichiţă a venit în şedinţa de comitet executiv şi propunerea a fost votată în unanimitate.
Contractul va fi atât pe perioada acestei campanii, cât şi pentru campania următoare.
Ne dorim să construim cu Rădoi, mai ales că el cunoaşte foarte bine jucătorii în condiţiile în care a lucrat ca manager sportiv în ultimul an", a declarat Răzvan Burleanu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fostul căpitan al Stelei va avea un debut destul de complicat pe banca reprezentativei U21. Va disputa două jocuri decisive încă din start: Portugalia-România, pe 7 septembrie, şi România-Bosnia Herţegovina pe 12 septembrie.
”Mă bucur pentru el, sper să aibă rezultate bune, să califice echipa, au jocuri foarte dificile, îi doresc multă baftă”, a spus Dică într-o conferinţă de presă.
Începând din martie 2018, fostul internaţional român, Mirel Rădoi, a ocupat funcţia de manager sportiv al echipei naţionale U21 a României, iar acum va prelua banca tehnică, după ce Daniel Isăilă a decis să accepte o ofertă din Arabia Saudită.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Rădoi are în plamares 67 de meciuri pentru echipa naţională a României, pentru care a marcat două goluri. Ca fotbalist, a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale la Steaua Bucureşti, între anii 2000-2009, Al-Hilal Riyadh, între 2009 şi 2011, Al-Ain, între anii 2011-2014.
Afla mai multe despre: mirel radoi, nationala româniei