You are here:

Rădoi acuză, Sabău răspunde: ”S-a iritat cineva de la noi. Mai sunt şi astfel de momente şi ne cerem scuze”

Rădoi acuză, Sabău răspunde: ”S-a iritat cineva de la noi. Mai sunt şi astfel de momente şi ne cerem scuze”

U Cluj

Comentarii

Antrenorul celor de la U Cluj, Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani), a tras concluziile după victoria echipei sale contra celor de la U Craiova.

U Cluj a învins-o, pe teren propriu, pe Craiova, scor 2-1, în etapa a 6-a din play-off, după ce oltenii au condus cu 1-0.

Sabău, un nou obiectiv la U Cluj: ”Ne-am dori să participăm într-o cupă europeană”

La finalul meciului, Ioan Ovidiu Sabău s-a arătat mulţumit de atitudinea arătată şi jocul prestat de elevii săi.

De asemenea, antrenorul clujenilor şi-a prezentat scuzele după acuzaţiile pe care le-a făcut Mirel Rădoi la adresa echipei gazdă.

"Vreau să-mi felicit jucătorii. S-au adaptat la condiţii. N-a fost uşor, dar au fost foarte inteligenţi. Am avut atitudine, stare de spirit bună.

Au arătat că vor mai mult şi am arătat destul de bine. Cred că am meritat pe deplin această victorie. Am avut viaţă în noi! Jucătorii şi-au dorit cu adevărat şi s-a văzut că vor să câştige.

Ne-am dori să participăm într-o cupă europeană. I-am răsplăti pe sponsori, pe fani, care au nevoie de aceste momente de bucurie. Şi ei investesc foarte multă energie, pasiune şi ne bucurăm când le facem aceste mici momente de bucurie.

(n.r. întrebat despre conflictul dintre cele două bănci din timpul jocului) N-am auzit. Eram tot timpul pe margine. E posibil, mai sunt astfel de momente. Am înţeles după joc că nu s-a dat acea minge, au continuat jocul şi atunci s-a iritat cineva de la noi.

Ne cerem scuze dacă s-a întâmplat asta, nu e normal, dar cred că acolo s-a terminat. Mai sunt şi astfel de momente, din păcate.

E ceva deosebit ce ni se întâmplă, iar jucători trebuie să fie mândri de ceea ce realizează. Când vor mai mult, reuşesc. E un grup, sunt jucători care dau sută la sută, nu se dau deloc înapoi.

Au fost unele mici probleme când nu aveam toţi jucători şi când au lipsit s-a văzut clar. Acum au venit ceilalţi, a revenit şi Nistor.

Am învăţat şi din eşecuri, din momentele mai puţin bune. Suntem aici să ne corectăm, să ajut jucătorii să fie mai buni. Uneori îi cert, alteori îi laud.

Eu cred că suntem destul de bine acum. Cum să nu fiu mulţumit după o calificare în play-off, iar acum ne batem pentru primele locuri?", a declarat Sabău, după meci.

În urma acestui rezultat, clasamentul play-off-ului este următorul: FCSB este lider cu 39 de puncte, urmată de Craiova (36 de puncte), U Cluj (35 de puncte) şi CFR Cluj (34 de puncte).

Afla mai multe despre: ioan ovidiu sabauu clujsuperligacraiova 

viewscnt
Articole similare