Naţionala României a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul cu Slovacia şi s-a calificat de pe primul loc în optimile EURO 2024.
Replica lui Drăguşin pentru fanii români care n-au crezut în naţională înainte de EURO
Miercuri seară, România a înfruntat-o pe Slovacia la Frankfurt, pe ”Deutsche Bank Park”. La capătul celor 90 de minute, tabela de marcaj a indicat 1-1, iar tricolorii au câştigat, astfel, Grupa E.
Nu au fost mulţi românii care au crezut în naţionala lui Edi Iordănescu, iar tricolorii nu au uitat acest aspect. "Au fost oameni care au spus că n-o să avem gol marcat sau punct. Ce le transmiţi?", a fost întrebarea pentru Drăguşin. "Îi salut pe calea asta", a răspuns, sec şi ironic, Drăguşin.
"Un meci decisiv, ştiam că ei nu trebuie să piardă. Din păcate, am primit gol, dar am reacţionat foarte bine şi am gestionat excelent după. Am scos un egal decisiv. Cred că va fi nebunie şi mai mare în optimi, e o bucurie incredibilă, suntem mândri şi foarte bucuroşi că am putut face fericită o ţară întreagă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acesta a fost ţelul nostru, să îi facem să se simtă mândri că sunt români. Prin bucuria lor suntem şi noi fericiţi. Cine-o fi adversar, nu contează, ne vom bate cu oricine, că până acum. Ne-am calificat de pe primul loc, orice e posibil", a adăugat Drăguşin.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nationala româniei, radu drăguşin, euro 2024