You are here:

Rafael Nadal a obţinut victoria cu numărul 1000 din carieră: „Trebuie să fi făcut multe lucruri bune”

Rafael Nadal a obţinut victoria cu numărul 1000 din carieră: „Trebuie să fi făcut multe lucruri bune”

Tenis

Comentarii

Spaniolul Rafael Nadal, locul 2 ATP şi cap de serie numărul 1, l-a învins, miercuri, cu scorul de 4-6, 7-6 (5), 6-4, pe compatriotul său, Fernando Verdasco, locul 64 ATP, în turul al doilea al turneului Masters 1000 de la Paris.

Nadal s-a impus după un meci de o două ore şi 30 de minute şi a obţinut, astfel, victoria cu numărul 1000 din carieră.

Fostul lider ATP este al patrulea jucător din istorie care atinge această bornă, după Jimmy Connors, 1274 de succese, Roger Federer, 1242, şi Ivan Lendl, 1068.

Dintre jucătorii în activitate, Novak Djokovici este pe locul 6, cu 932 de victorii, după Guillermo Vilas, 951.

"Pentru a ajunge la acel număr trebuie să fi făcut multe lucruri bine. M-am confruntat cu unele provocări în cariera mea, ţinând cont de accidentările suferite. Este un privilegiu să joci la vârsta de 34 de ani, dar nu e doar meritul meu, ci al întregii echipe şi familii", a spus Nadal, potrivit BBC.

La Paris Bercy, în optimi, Nadal va da piept cu australianul Jordan Thompson, locul 61 ATP, care l-a eliminat, în turul al doilea, pe croatul Borna Ciorici, locul 24 ATP şi cap de serie numărul 15, cu scorul de 2-6, 6-4, 6-2.

Afla mai multe despre: nadalverdasco 

viewscnt
Articole similare