Spaniolul Rafael Nadal a intrat, luni, în săptămâna cu numărul 800 în care ocupă un loc între primii 20 de jucători profesionişti din lume.
Nadal, al treilea jucător din istorie care reuşeşte această performanţă
El este al treilea jucător care înregistrează această performanţă, de la introducerea clasamentului ATP, în 1973, după elveţianul Roger Federer, 1.006 săptămâni, şi americanul Jimmy Connors, 860.
Nadal a intrat în Top 20 ATP, în 4 aprilie 2005, după finala pierdută la Miami, în faţa lui Federer, în cinci seturi. Spaniolul avea 18 ani şi de atunci nu a mai ieşit din primii 20 de jucători, chiar dacă a avut de înfruntat accidentări serioase, în 2015 şi 2016.
De remarcat că, din cele 800 de săptămâni, în 797 Nadal a fost în Top 10 ATP. Acum, el este pe locul 2 mondial.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rafael nadal tenis atp roger federer