Rafael Nadal, câştigătorul ultimului Open al Australiei şi neînvins de la începutul anului, nu va participa la Mastersul 1.000 de la Miami, care va avea loc în perioada 23 martie-3 aprilie, conform listei publicate pe site-ul oficial al turneului, informează AFP.
După calificarea în turul al treilea al Mastersului 1.000 de la Indian Wells, jucătorul spaniol a explicat motivele acestui forfait, pledând pentru necesitatea de a-şi gestiona timpul de joc şi de odihnă, pentru a-şi menaja piciorul stâng accidentat anul trecut şi care, după o operaţie, l-a ţinut departe de teren peste patru luni.
"Toată lumea ştie de problemele pe care le am la picior. Am nevoie să găsesc cel mai bun echilibru în programul meu, pentru a continua să progresez. Dacă fac eforturi suplimentare, atunci ar putea fi finalul pentru mine", a spus Nadal pentru Tennis Channel.
Următorul obiectiv al lui Nadal va fi turneul de la Roland Garros, care deschide sezonul pe zgură şi unde s-a impus de 13 ori.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nadal