You are here:

Rafael Nadal vrea sancţiuni mai dure împotriva jucătorilor care au un comportament nesportiv: ”Trebuie să fim exemple pozitive pentru tinerii care ne urmăresc!”

Rafael Nadal vrea sancţiuni mai dure împotriva jucătorilor care au un comportament nesportiv: ”Trebuie să fim exemple pozitive pentru tinerii care ne urmăresc!”

Tenis

Comentarii

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care luptă pentru un al 4-lea titlu la Indian Wells Masters 1000, a pledat pentru sancţiuni mai dure împotriva jucătorilor care au un comportament nesportiv, aşa cum a fost cazul lui Alexander Zverev, în urmă cu două săptămâni la Acapulco.

"Trebuie să fim exemple pozitive pentru tinerii care ne urmăresc!"

"Sunt într-o poziţie dificilă. Sunt împărţit, pentru că am o relaţie bună cu Sasha, este o persoană care îmi place. Dar ştie că a greşit şi a recunoscut-o foarte repede. Ceea ce este bine. Pe de altă parte, dacă nu suntem capabili să controlăm acest tip de comportament pe teren sau să găsim o modalitate de a-l sancţiona într-un mod mai puternic, atunci noi, jucătorii, putem avea un sentiment de neputinţă”, a spus spaniolul.

"Totuşi, ca în toate sporturile, trebuie să fim exemple pozitive pentru tinerii care ne urmăresc. Deci, pe de o parte, nu vreau ca Sasha să fie pedepsit, dar, pe de altă parte, aş dori să văd sancţiuni mai aspre pentru acest tip de comportament, pentru că astfel se va proteja sportul, oficialii şi pe toţi cei prezenţi la un meci", a spus Nadal.

Jucătorul german de tenis Alexander Zverev, numărul 3 mondial la simplu, exclus din turneul de la Acapulco, din februarie, după comportamentul nesportiv la meciul său de dublu, a primit, marţi, două luni de suspendare din partea ATP, sancţiune care va fi aplicată doar în caz de recidivă.

Astfel, Zverev a primit o amendă suplimentară de 25.000 de dolari (23.000 de euro) şi o suspendare de opt săptămâni din toate competiţiile organizate de ATP. Acestea sunt condiţionate de o perioadă de probaţiune ce se va încheia pe 22 februarie 2023 (un an după incident).

Dacă va evita orice nou comportament nesportiv - "comportament lipsit de respect sau agresiv, abuz verbal sau fizic, la adresa unui oficial, adversar, spectator sau oricare altă persoană în timpul sau la finalul unui meci" -, Zverev va beneficia oficial de ridicarea sancţiunilor, iar în caz contrar acestea se vor pune în aplicare după epuizarea oricărei proceduri în apel.

Iniţial, Zverev a fost amendat cu 40.000 de dolari şi a pierdut premiul de peste 30.000 de dolari.

La finalul lunii februarie, Alexander Zverev a fost exclus de la turneul de la Acapulco, după o ieşire nervoasă, în care a lovit cu racheta scaunul arbitrului, nimerindu-l şi pe oficial în picior, la meciul de dublu pe care l-a disputat, marţi, alături de brazilianul Marcelo Melo.

Alexander Zverev şi Marcelo Melo au fost învinşi, cu scorul de 6-2, 4-6, 10-6, de echipa Lloyd Glasspool/Harri Heliovaara (Marea Britanie/Finlanda), în primul tur al probei de dublu.

Nemulţumit de o decizie a arbitrului, tenismenul german l-a înjurat şi l-a făcut "idiot" pe arbitru. Apoi, nervos că a pierdut meciul, Zverev a lovit cu racheta scaunul arbitrului de trei ori, o dată nimerind şi piciorul oficialului.

Afla mai multe despre: tenis-nadal-alexander zverev 

viewscnt
Articole similare