Rapid l-a numit în funcţia de antrenor pe Constantin Gâlcă, însă nu a realizat niciun transfer până în acest moment.
Dan Şucu, finanţatorul Rapidului, s-a ocupat mai mult de partea organizatorică a clubului, însă nu a întărit până acum lotul.
În ultimele 48 de ore, Rapid l-a prezentat oficial pe Mauro Pederzoli, noul director sportiv, şi a anunţat despărţirea de Viorel Moldovan, cel care a ocupat postul de preşedinte în sezonul trecut, în Giuleşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Rapid transferă din liga a doua din Kosovo. Negocieri avansate între giuleşteni şi un tânăr atacant
Unul dintre compartimentele deficitare din sezonul trecut la Rapid a fost ofensiva, după ce giuleştenii i-au pierdut pe Albion Rrahmani şi Ermal Krasniqi, ambii transferaţi la Slavia Praga.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Borisav Burmaz, fotbalist care a impresionat în urmă cu două sezoane, a fost lipsit de inspiraţie în stagiunea abia încheiată, iar Dan Şucu s-a gândit deja la o variantă pentru centrul atacului.
Din informaţiile obţinute de GSP, Rapid este se află în negocieri avansate cu Ballkani pentru transferul lui Krenar Dulaj, un atacant kosovar în vârstă de doar 19 ani, cotat de Transfermarkt la 75.000 de euro.
Dulaj a fost promovat la prima echipă a celor de la Ballkani după plecarea lui Albion Rrahmani şi a debutat în cupele europene la doar 18 ani, într-un meci din preliminariile Champions League, în deplasare, cu Santa Coloma.
În sezonul trecut, Dulaj a fost împrumutat la Kek-U, formaţie din eşalonul secund kosovar.
Jucătorul dorit de Rapid are o prezenţă în naţionala U19 a statului Kosovo şi a marcat două goluri.