Rapid a câştigat meciul de pe teren propriu cu Gloria Bistriţa, scor 3-1, la capătul unui meci în care arbitrul Cătălin Buşi a comis mai multe erori grave.
Golurile gazdelor au fost marcate de Herea ('12 - pen, '90+3 - pen) şi Goga ('16), în timp ce golul oaspeţilor a fost marcat de Predescu ('20). Din minutul 11, Bistriţa a jucat cu un om în minus, după eliminarea lui Cafasso, la faza primului penalty.
Caseta tehnică:
Rapid: Albuţ - Oros, M. Constantin (Roman '9), Glauber, Milisavljevici - Codrea - Herea, Pancu (Surdu '56), Teixeira - Bilaşco, Goga (Bozovici '65). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Gloria Bistriţa: Dolha - Peteleu, Tudose, Kanon, Cafasso - Ayza (Reano '18), Anton (Feher '71), Romario, Moraes (Braganca '46) - Predescu, Bratu. Antrenor: Nicolae Manea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cartonaşe galbene: Oros '39, Glauber '45+1, Codrea '88 / Cafasso '10, Braganca '80, Feher '90+1.
Cartonaş roşu: Cafasso '11.
Arbitri: Cătălin Buşi (central) - Ovidiu Artene, Daniel Hulubei (asistenţi)
La meci au asistat aproximativ 3.000 de spectatori.
Forin Bratu a fost huiduit în mai multe rânduri pe parcursul meciului de suporterii rapidişti. În schimb, antrenorul oaspeţior Nicolae Manea a fost aplaudat şi numele său a fost scandat de către galeria giuleşteană. La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Emilian Dolha, al cărui nume a fost scandat de fani la finalul meciului.
------------------------------------
Ovidiu Herea, mijlocaş Rapid: "După cele două goluri marcate am încercat să mai înscriem, dar ne-au prins pe contraatac şi au marcat ei. Am ratat foarte mult, puteam să înscrie mai multe goluri, dar cel mai important e că am câştigat. Sperăm ca la meciul cu Steaua să arătăm altfel şi să câştigăm. Îmi doresc foarte mult să înscriu împotriva Stelei, e obiectivul meu personal să înscriu în derby-uri, dar cel mai important e să câştigăm".
George Copos, finanţator Rapid: "Galeria s-a comportant extraordinar şi vreau să le mulţumesc pe această cale. Avem jucători de valoare, dar nu arătăm ca o echipă, nu avem motivaţie, dorinţă de victorie, dorinţa de a face totul foarte bine. Mai sunt datorii faţă de unii jucători, dar ei, jucătorii, nu au datorii faţă de suporteri? Când câştigi 250.000 de euro pe an nu ai o datorie faţă de club?"
Jean Pădureanu, preşedinte Gloria: "Marea greşeală în fotbal este că cine întocmeşte regulemantele, le întocmeşte împotriva hoţilor, dar cine poate să fure, fură! Aveam şi noi o armă să ne apărăm în faţa arbitrilot. Îi recuzam şi, după cinci recuzări, îl scotea din lot. Acum a fost scoasă treaba asta din regulament. Nu a fost 11 metri. Nu are experienţă acest arbitru sau e de rea credinţă"