Rapidiştii vor să profite de eşecul lui Dinamo din Cupa României şi să o bată în campionat. Derby-ul bucureştean se joacă duminică, de la ora 21:00, pe Prima Sport, în platforma Orange.
Răzvan Onea şi Cătălin Cîrjan, înainte de Dinamo Bucureşti – Rapid Bucureşti
Rapidiştii visează la a doua victorie în play-off. Pe prima au obţinut-o cu Dinamo, în prima etapă. De atunci, giuleştenii au mai câştigat doar un punct.
“Comparativ cu anii trecuţi, anul acesta am început bine: am avut victorie cu Dinamo Bucureşti, după care am clacat la CFR Cluj. După o repriză bună, printre cele mai bune din acest an, cu Universitatea Cluj, nu ştiu ce s-a întâmplat, am avut o cădere în repriza a doua şi au venit două înfrângeri”, a spus căpitanul de la Rapid Bucureşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru dinamovişti, Rapid înseamnă frustrare în acest sezon. “Câinii” au pierdut toate cele trei înfruntări cu rivala din Giuleşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
“Chiar dacă de fiecare dată am jucat bine împotriva lor, de fiecare dată s-a întâmplat câte ceva şi am pierdut meciul, dar a venit momentul să câştigăm şi suntem pregătiţi.
Am văzut că este tensiune, dar nu cred să ne uităm prea mult la ei, cel mai important este să intrăm noi pe teren, să fim uniţi cum am fost de fiecare dată în momentele bune, în momentele mai puţin bune şi sunt sigur că dacă vom intra şi vom face un joc bun, vom câştiga acest meci”, a declarat căpitanul de la Dinamo, Cătălin Cîrjan.
Clasament competiţie oferit de Superscore
Afla mai multe despre: razvan onea, dinamo bucuresti rapid bucuresti








