Rapid Bucureşti a oferit publicului prima reacţie, după ce Andrei Păunescu, fiul regretatului Adrian Păunescu, a chemat în instanţă 10 entităţi, printre care Fotbal Club Rapid 1923 SA şi Clubul Sportiv Rapid.
”Am constatat cu surprindere faptul că Andrei Păunescu, fiul regretatului poet Adrian Păunescu, a acţionat în judecată clubul nostru, formulând o reclamaţie care are ca obiect “dreptul de autor şi drepturile conexe”.
Mai precis, suntem acuzaţi că am utilizat versurile din Imnul Rapidului în scopuri comerciale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aşa cum ştiu suporterii rapidişti de toate vârstele, Imnul Rapidului a fost compus de către poetul Adrian Păunescu, la începutul anilor ’80, şi a devenit un simbol al rapidismului.
De atunci, "Imnul" a fost intonat de sute de mii de ori, iar pasaje din el au fost folosite, începând cu perioada aceea, pe diverse elemente simbolistice sau materiale promoţionale (tricouri, căni, cărţi, programe de meci, etc.).
În semn de respect şi omagiu pentru autorul "Imnului"co, sala de conferinţe a stadionului poartă numele Adrian Păunescu, iar la inaugurarea arenei din Giuleşti, Andrei Păunescu a fost invitat, contra cost, să intoneze Imnul.
Aşa cum spuneam, ne surprinde faptul că am aflat de această reclamaţie doar din spaţiul public, fără vreo informare prealabilă verbală sau scrisă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Din respect, în primul rând pentru trecut şi istorie, până nu vom primi reclamaţia oficială, refuzăm orice fel de polemică legată de acest subiect”, a notat Rapid pe Facebook.
Andrei Păunescu a dat-o pe Rapid în judecată!
După cum se arată în dosarul 1384/3/2024, înregistrat pe 16 ianuarie 2023 la Tribunalul Bucureşti, Andrei-Alexandru Păunescu a formulat o reclamaţie ce are ca obiect ”dreptul de autor şi drepturile conexe” împotriva mai multor entităţi:
- Fotbal Club Rapid 1923 SA
- Vinicola Avereşti 2000 SA
- Romfilatelia SA
- Clubul Sportiv Rapid
- O casă de pariuri
- Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători
- Metrorex
- Dante International SA (EMAG)
- Stargift RSL
- Retail Concept Design SRL (Mobexpert)
Potrivit surselor Orange Sport, Andrei Păunescu a dat în judecată aceste entităţi deoarece au comercializat versurile imnului lui Rapid Bucureşti fără acordul său, moştenitorul direct al lui Adrian Păunescu.
Clubul Rapid avea dreptul să utilizeze versurile marelui poet, însă nu în scopuri comerciale. Se pare că giuleştenii au profitat de frumoasele versuri şi le-au imprimat pe diverse obiecte, pe care le-au scos ulterior la vânzare: fulare, căni, etc.
Adrian Păunescu s-a ”stins” pe 5 noiembrie 2010, la 69 de ani.
Versurile imnului Rapidului au fost scrise în 1980 de către fostul mare poet Adrian Păunescu. Ajutat de celebrul chitarist Victor Socaciu, şi jurnalistul Ovidiu Ioaniţoaia (cel care nota pe foaie momentul de inspiraţie) poetul a compus unul dintre cele mai frumoase imnuri din fotbalul românesc.
- Citește și
- ”Forfait automat”. FIFA trece la ameninţări: ”Echipele ai căror suporteri sunt rasişti, să piardă partidele”
- LIVE VIDEO | Universitatea Craiova - Farul, azi, de la ora 20:00, în direct pe Orange Sport. Derby de play-off în Bănie + Echipele probabile
- Tenis de masă, Europa Top 16 | Bernadette Szocs a obţinut medalia de bronz după ce a fost învinsă în semifinale
- VIDEO | GOOOOOL! Denis Drăguş a marcat din pasa lui Alexandru Maxim. Gaziantep, remiză ”nebună” cu Sivasspor
- FOTO | FCSB s-a întors din cantonament. Jucătorii au fost aşteptaţi la aeroport de familii şi suporteri. EXCLUSIV
- OFICIAL | Universitatea Craiova i-a reziliat contractul în ziua meciului cu Farul Constanţa
Afla mai multe despre: rapid, superligă, adrian păunescu, andrei păunescu