Denis Ciobotariu, fundaşul central al celor de la Sepsi OSK, este în vizorul cluburilor Dinamo şi Rapid, ambele echipe manifestându-şi interesul pentru semnătura sa.
Ciobotariu, hotârăt în privinţa viitorul său
Rapid Bucureşti, interesată iniţial de transfer, s-a văzut provocată de intrarea pe fir a marii rivale Dinamo, care vizează şi ea semnătura fundaşului. Denis Ciobotariu a discutat despre interesul celor de la Rapid şi Dinamo după egalul de pe Arcul de Triumf din etapa 18, scor 1-1.
Fundaşul a dezvăluit cele două aspecte care vor conta atunci când va lua decizia de a pleca de la Sepsi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Momentan sunt la Sepsi. Vreau să vorbesc doar de Sepsi şi să îmi fac treaba aici. Mă bucur că mă doresc echipe şi înseamnă că am făcut ceva în sezoanele care au trecut până acum.
Sunt concetrat doar la Sepsi acum. Joc 100%, îmi fac treaba şi vedem ce va fi. Vor conta toate aspectele când voi lua o decizia, şi sportiv şi financiar.
Orice fundaş la vârsta mea cred că se gândeşte să facă pasul mai departe şi asta fac şi eu indiferent dacă rămân la Sepsi sau nu”, a declarat Denis Ciobotariu.
Transferat la Sepsi în 2022, Denis Ciobotariu a adunat 97 de apariţii pentru echipa din Sfântu Gheorghe şi a înscris şase goluri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fundaşul, de-a lungul carierei, a mai evoluat pentru cluburi precum Dinamo, CFR Cluj, Voluntari şi Chindia Târgovişte, reuşind să câştige trei titluri de campion al României şi o Supercupă alături de CFR Cluj.
Afla mai multe despre: rapid, dinamo, denis ciobotariu