Departamentul Intelligence Centre din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a realizat o analiză privind respectarea regulii „5+6” la finalul sezonului regular din SuperLiga României, ediţia 2025/2026. Datele evidenţiază cluburile care au mizat cel mai mult pe jucătorii români eligibili pentru echipele naţionale, informează FRF.
Regula „5+6”, introdusă de FRF pentru a încuraja folosirea jucătorilor formaţi la nivel naţional şi pentru a sprijini dezvoltarea fotbalului românesc, a fost respectată într-un procent de peste 75% de opt echipe: Farul Constanţa, FCSB, FC Hermannstadt, FC Argeş Piteşti, Unirea Slobozia, Metaloglobus Bucureşti, Universitatea Craiova şi UTA Arad. Toate aceste cluburi au respectat până în prezent regula şi în meciurile din Cupa României.
Dintre acestea, două echipe, Farul Constanţa şi FCSB, au respectat regula „5+6” în toate meciurile disputate până acum.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În schimb, FC Rapid Bucureşti şi FC Petrolul Ploieşti nu au respectat regula în peste 75% dintre partidele disputate în Cupa României.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Totodată, şase cluburi nu se mai pot încadra pentru respectarea regulii la finalul sezonului de SuperLigă, după ce au încălcat-o în mai mult de 10 meciuri: Oţelul Galaţi, Dinamo Bucureşti, FC Botoşani, Universitatea Cluj, CFR Cluj şi FK Csíkszereda Miercurea Ciuc.
Din acest sezon, pe durata unui joc trebuie să participe în teren minimum cinci jucători formaţi la nivel naţional sau eligibili pentru echipele naţionale ale României. Regula se aplică pentru minimum 75% dintre meciurile unui sezon competiţional din SuperLigă şi Cupa României, procentajul fiind calculat separat pentru fiecare competiţie. Prin excepţie, utilizarea jucătorilor U21 contează suplimentar: dacă o echipă foloseşte trei jucători U21 pe durata întregului meci, regula se consideră îndeplinită pentru jocul respectiv.
Sancţiunea pentru nerespectarea regulii este o penalitate financiară de 150.000 de euro. Sumele astfel colectate vor fi împărţite în mod egal primelor cinci cluburi, în ordinea clasamentului final al sezonului competiţional, care au respectat regula „5+6”.








