Un protest inedit faţă de rasismul de pe stadioane va avea loc în acest week-end, la toate meciurile din prima şi a doua ligă olandeză, informează lequipe.fr.
Astfel, jucătorii vor rămâne imobili pe toate stadioanele, timp de un minut, în prima repriză. Pe ecranele arenelor va fi proiectat un mesaj antirasism. Repriza va fi prelungită cu un minut.
Această acţiune a fost decisă după ce jucătorul formaţiei Excelsior Rotterdam Ahmad Mendes Moreira a fost victima jignirilor rasiste venite din tribune, la meciul cu FC Den Bosch.
Procurorii olandezi au deschis o anchetă după acest incident rasist, produs la meciul FC Den Bosch - Excelsior Rotterdam, scor 3-3, disputat, duminică, în etapa a XV-a a Ligii a II-a.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jucătorul Ahmed Mendes Moreira de la Excelsior a fost vizat de jigniri rasiste venite din tribune. El a părăsit terenul, iar arbitrul a întrerupt meciul mai multe minute.
Din tribune s-au auzit sunete de maimuţă şi "Zwarte Piet" (Petre cel Negru), o referire la însoţitorul Sfântului Nicolae (Moş Nicolae) în folclorul Ţărilor de Jos, un personaj cu pielea neagră ce îi înveseleşte pe copii, care ar fi provenit din rândul maurilor din Spania. Zwarte Piet a primit în ultimii ani conotaţii rasiste în Belgia şi Olanda.
După ce a revenit pe gazon şi partida s-a reluat, Moreira a marcat golul de 2-1 pentru Excelsior şi a celebrat în faţa suporterilor gazdelor.
Întreruperea meciului şi gestul fotbalistului i-au nemulţumit atât pe fanii lui Den Bosch, cât şi pe antrenorul Erik van der Ven, care l-a făcut "micuţ patetic" pe Moreira. Tehnicianul a revenit apoi asupra afirmaţiilor sale, precizând că este total împotriva rasismului şi că a vrut să spună că gestul jucătorului a fost unul provocator la adresa fanilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Clubul Den Bosch a anunţat că va lua măsuri dure împotriva celor vinovaţi de rasism, iar parchetul a deschis o anchetă.
"În colaborare cu poliţia, vom examina ce s-a întâmplat şi vom deschide o anchetă pentru a vedea dacă este posibil să determinăm cine a fost implicat", a precizat parchetul olandez.
Premierul Mark Rutte a calificat incidentul ca fiind "cu adevărat grav" şi a salutat comportamentul arbitrului.
"Rasismul nu îşi are locul în această ţară", a declarat Rutte, citat de agenţia ANP.
Şi federaţia olandeză (KNVB) a asigurat că incidentul face obiectul unei anchete. Scandările au fost "dezgustătoare", a afirmat Jan Bluyssen, directorul de competiţii al KNVB la Nos Radio. "Sunt enervat şi decepţionat că asta se întâmplă încă în 2019", a adăugat el.