Olimpiu Moruţan n-a oferit un răspuns clar când a fost întrebat dacă vrea să meargă la FCSB. Mijlocaşul de 18 ani a lăsat de înţeles că aşteaptă să discute şi cu celelalte echipe care-l vor. FCSB şi FC Botoşani au anunţat că au ajuns la o înţelegere pentru transferul lui Moruţan.
Atât patronul FCSB, cât şi Valeriu Iftime - cel de la FC Botoşani au anunţat că au ajuns la un numitor comun în privinţa transferului Olimpiu Moruţan. Internaţionalul de tineret a confirmat şi el acest acord, însă a lăsat de înţeles că transferul nu e bătut în cuie.
Olimpiu Moruţan spune că-şi va lua timp de gândire, va analiza şi celelalte oferte pe care le are şi abia apoi va lua o decizie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Cluburile cică s-au înţeles, trebuie să se mai înţeleagă cu mine şi o să vedem la sfârşitul anului ce se întâmplă cu mine. Aştept ofertele, să vedem ce oferte mai vin şi o să mă gândesc foarte bine ce o să fac. În momentul de faţă, am şi eu câteva zile de vacanţă şi o să stau cu familia mai mult şi o să mă gândesc ce o să fac. Trebuie să mă gândesc foarte bine, că o să merg la un club foarte mare, dar o să vedem la sfârşitul anului”, a declarat Moruţan la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: olimpiu morutan, liga 1, fcsb, fc botosani