Plecat în această iarnă de la CFR Cluj la Quilmes, în Argentina, Emmanuel Culio şi-a exprimat dorinţa de a fi aproape de familie. Cu toate acestea, Dan Petrescu îl aşeaptă pe mijlocaş să se întoarcă pentru a îi fi secund în Gruia. Oferta „Bursucului” nu este însă singura.
În cotidianul Ole, Emmanuel Culio a oferit un interviu în care dezvăluie că mai are o ofertă de a antrena, în afara celei de la CFR Cluj:
„Acum mă gândesc doar la vizitarea clubului destul de des, deoarece am mulţi prieteni şi m-am obişnuit cu viaţa de acolo. În viitor voi lucra cu singuranţă în orice poziţie. Preşedintele lui Las Palmas de asemenea m-a contactat şi a precizat că vor să lucrez cu ei, în viitor”, a declarat mijlocaşul în vârstă de 36 de ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Emmanuel Culio a evoluat pentru Las Palmas între 2014 şi 2016, perioadă în care a înscris un gol şi a oferit cinci pase decisive.
În prezent, UD Las Palmas evoluează în al doilea eşalon fotbalistic spaniol.
CFR Cluj a retras tricoul cu numărul 19 purtat de Culio
Culio le-a dezvăluit celor din Argentina şi cât de iubit este în Gruia: „Am jucat cu tricoul cu numărul 19 şi au decis să-l retragă, pentru ca nimeni să nu-l poată folosi. Cred că este visul oricărui jucător. Am făcut lucruri bune de la sosirea mea în club. Am încercat întotdeauna să dau tot ceea ce pot ca echipa să se descurce bine. Este o recompensă pentru efortul meu. Am câştigat multe titluri şi ne-am calificat în competiţii importante. Am fost foarte mulţumit de performanţa mea”.
Culio ar putea debuta la noua echipă pe 8 februarie, atunci când Quilmes joacă primul meci oficial din 2020, pe teren propriu, cu Tigre.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: culio, antrenor, cfr cluj, las palmas