Kamer Qaka, jucător care are ofertă de la FCSB, a fost eliminată în meciul cu echipa lui Nicolae Dică, după ce a văzut două cartonaşe galbene. Adrian Ambrosie, preşedintele lui CSM Poli Iaşi, susţine că a jucat cu prea multă determinare şi asta l-a costat.
FCSB a făcut o ofertă pentru Qaka înaintea meciului direct, o mişcare prin care şi-a atras multe critici. Mijlocaşul de 23 de ani a fost titular cu FCSB, dar a primit două cartonaşe galbene şi a fost eliminat. Ambrosie spune că Qaka a intrat cu prea multă determinare şi a făcut astfel multe erori:
”Cred că şi-a dorit foarte mult să demonstreze că este un jucător care merită să fie curtat de echipele mari. Din păcate, a avut prea mare dorinţă. În vestiar spunea că îşi cere scuze faţă de noi, faţă de echipă, de suporteri, pentru că a avut prea mare dorinţă de a juca, de a demonstra că este capabil să joace la orice echipă. Mai are contract cu noi încă un an şi jumătate, aşteptăm să vina ofertele pe care să le acceptăm. Pentru că, aşa cum am mai spus, nu avem o situaţie financiară foarte bună, s-ar putea să trăim din vânzarea unor jucători”, a declarat Ambrosie pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Preşedintele lui CSM Poli Iaşi susţine că preţul lui Qaka este de un milion de euro. FCSB a trimis o propunere de 400.000 de euro, care n-a fost însă acceptată: ”Pe de altă parte, dacă reuşim să rezolvăm această problemă financiară - fie prin banii care ar putea veni de la primărie sau de la un anumit investitor, sau sponsori - eu cred că vrem să îl ţinem pe Qaka şi el vrea să rămână. Suma de la care pornim discuţia este de un milion de euro”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: csm poli iasi, qaka, fcsb, adrian ambrosie, liga 1