Argentinianul Lionel Messi şi spaniolul Sergio Busquets, cele mai recente achiziţii ale echipei Inter Miami (MLS), ar putea debuta vineri împotriva formaţiei mexicane Cruz Azul, a declarat, miercuri, antrenorul formaţiei nord-americane.
"Nu exclud să le dau o şansă" la turneul care reuneşte echipele din SUA şi Mexic, a declarat Gerardo Tata Martino, la TyC. "Mai este un antrenament şi vom vorbi cu ei pentru a vedea cum se simt şi apoi vom decide".
"Ne putem aştepta să îi vedem vineri, dar nu vreau să mă grăbesc cu nimic", a adăugat el.
Cei doi foşti coechipieri de la Barça tocmai s-au angajat cu clubul din MLS până în 2025, iar septuplul câştigător al Balonului de Aur a fost prezentat duminică la Miami cu mare fast.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Inter Miami se luptă de mai multe sezoane în MLS, unde rezultatele sale au fost dezamăgitoare. A ajuns la 11 meciuri fără victorie, iar sâmbătă au înregistrat a 14-a înfrângere în 22 de meciuri în acest sezon.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.