You are here:

Răsturnare de situaţie. Marcello Lippi revine pe banca naţionalei, după doar patru luni de la despărţire

Răsturnare de situaţie. Marcello Lippi revine pe banca naţionalei, după doar patru luni de la despărţire
Comentarii

Marcello Lippi revine la conducerea naţionalei Chinei, la patru luni de la despărţirea de reprezentativa chineză, a anunţat federaţia de la Beijing, potrivit presei internaţionale.

“Antrenorul italian Marcello Lippi a devenit antrenorul principal al echipei naţionale masculine a Chinei”, se arată într-un comunicat al forului.

Lippi îşi va prelua îndatoririle în iunie şi are ca obiectiv calificarea la Cupa Mondială din Qatar.

“După ce Marcello Lippi a preluat conducerea naţionalei (în 2016), echipa a arătat o stare de spirit pozitivă, progres şi spirit de luptă la meciuri. Suntem convinşi că sub conducerea sa şi a stafului său, jucătorii echipei naţionale îşi vor dedica toate eforturile realizării visului de a participa la Cupa Mondială”, a precizat federaţia chineză.

Marcello Lippi, în vârstă de 71 de ani, a semnat prima dată cu federaţia din China în 2016, La începutul anului 2019, el a refuzat însă prelungirea contractului. În ultimele luni, echipa a fost pregătită de Fabio Cannavaro.

Afla mai multe despre: lippichina 

viewscnt
Articole similare