Valentin Mihăilă ar putea schimba din nou campionatul în iarnă, după un început modest în Turcia, fiind monitorizat de o formaţie din La Liga.
Valentin Mihăilă, în atenţia unui club din La Liga
La doar câteva luni după transferul în Turcia, Valentin Mihăilă ar putea schimba din nou campionatul. Potrivit iamsport.ro, internaţionalul român se află pe lista celor de la Getafe, formaţie aflată pe locul 10 în La Liga.
Mihăilă nu a reuşit să-i convingă pe oficialii lui Rizespor în primele opt apariţii, perioadă în care a marcat de două ori şi a oferit o pasă decisivă. În acest context, varianta unui împrumut în iarnă începe să prindă contur.
Getafe analizează posibilitatea aducerii atacantului de bandă, care ar intra în concurenţă pentru postul din flancul stâng cu Adrian Liso, Coba da Costa şi Juanmi. Rămâne de văzut dacă negocierile dintre cele două cluburi vor avansa în următoarea perioadă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Transferat de la Parma pentru două milioane de euro, Mihăilă este cel mai scump jucător din istoria lui Rizespor, iar clubul italian a păstrat şi un procent dintr-un eventual transfer viitor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Formă jucător oferit de Superscore
Afla mai multe despre: valentin mihăilă, getafe, rizespor








