Nicolae Dică şi-a semnat sentinţa la FCSB. Roş-albaştrii au pierdut meciul cu CFR Cluj, scor 0-2, astfel că patronul vicecampioanei a luat decizia de a face o schimbare pe banca tehnică.
UPDATE | Imediat după ce a vorbit în exclusivitate la Telekom Sport, Gigi Becali a luat o decizie în privinţa viitorului antrenor. Prima opţiune pentru banca tehnică a celor de la FCSB a devenit Dan Alexa. Deşi patronul îl doreşte insistent, antrenorul Dunării Călăraşi nu este şi prima opţiune în vederea lui Mihai Stoica. Directorul sportiv nu este de acord şi se opune aducerii lui Dan Alexa.
Asta în ciuda faptului că Mihai Stoica l-a dorit insistent pe Alexa la FCSB, în 2006, când actualul antrenor al Dunării evolua în China
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Mihai Stoica a venit după mine în China şi voia să mă aducă la echipă. Oricum, nici nu mai ştiu de ce n-am semnat, ce rost mai are? La acel moment eram de două sezoane la chinezi şi mai aveam contract pentru încă trei" , recunoştea Dan Alexa pentru Telekom Sport.
Dan Petrescu este antrenorul pe care-l aşteaptă cu nerăbdare la FCSB. În acest moment, tehnicianul de 51 de ani încă se află sub contract cu chinezii de la Guizhou Hengfeng. Cum n-a reuşit să salveze echipa de la retrogradarea în liga secundă, sunt şanse foarte mari ca Dan Petrescu să părăsească în curând campionatul chinez.
"Aştept să treacă sărbătorile, după aia vedem. Înainte de sărbători nu se va întâmpla nimic. Sunt vreo 3-4 pe listă, dar niciunul nu e favorit. O să vorbesc şi cu Dan Petrescu, dar îi spun <Băi, Dane, nu ai voie să înjuri jucătorii. Punem clauză în contract, înjuri jucătorii, plăteşti. Înjuri jucătorii, plăteşti clauză 1 milion de euro>.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mi-ar plăcea să-l aduc, cel mai bun dintre toţi el e. A demonstrat-o. Aici la fotbal, nu e că zic eu. Dar oricât de bun ar fi un antrenor, dacă înjură jucătorii, nu am treabă. Nu permit asta. Eu nu permit la mine în palat. Dacă spui o înjurătură, îţi spun băi, ai grijă. A doua oară te dau afară. A doua oară poţi să fi tu şi împăratul, te dau afară imediat, nu mai stai la mine în casă. Înjuri, drăcui, la mine nu stai.
Reghecampf nu se pune la socoteală. Are oferte şi nu se pune problema. Mihai Teja şi Dan Alexa se află şi ei pe lista mea" , a declarat Gigi Becali la Telekom Sport.
Afla mai multe despre: becali, fcsb, steaua, dan petrescu