Simona Halep a confirmat că nu va participa la Roland Garros, turneu de grand slam pe care l-a câştigat în 2018, din cauza accidentării suferite la Roma.
Cu privire la turneul de la Roland Garros, Ilie Năstase a declarat: ”Depinde pe cine întâlneşte fiecare (n.r sportivele din România) în fiecare tur şi toate asta depind de mai multe lucruri. Da, dacă sunt în formă. Am văzut că au avut ceva rezultate toate cele 4 care sunt. Sigur, le doresc să ajungă cât mai departe” a spus Năstase
Legendarul fost tenismen a vorbit şi cu privire la posibila absenţă a Simonei Halep la Jocurile Olimpice: ”Nu ştiu. Numai ea poate să ştie şi doctorul care se ocupă de îngrijirea ei, ce perioadă trebuie să aştepte. A făcut un lucru foarte bun că nu a jucat la Roland Garros. Deocamdată nu ştiu ce este pentru că ea a fost accidentată la glezne, iar acum e prima oară când are ruptură de muşchi. Care este foarte periculoasă. Trebuie să stea cât spune doctorul chiar mai mult chiar” a mărturisit Ilie Năstase.
La revenirea în România, după ce a suferit o ruptură musculară la gamba stângă, la 12 mai, în meciul din primul tur al turneului de la Roma, disputat cu germana Angelique Kerber, Halep a declarat că şasele de ajuca la French Open sunt foarte mici şi că obiectivul ei este să fie aptă pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, care vor avea loc din 23 iulie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ilie năstase, simona halep