You are here:

Război deschis între UEFA şi FIFA! Forul european menţine boicotul Cupei Mondiale şi îi cere garanţii lui Gianni Infantino

Război deschis între UEFA şi FIFA! Forul european menţine boicotul Cupei Mondiale şi îi cere garanţii lui Gianni Infantino

Fotbal internațional

Comentarii

UEFA îşi menţine poziţia fermă faţă de FIFA. Forul european a anunţat joi că boicotul competiţiilor organizate de FIFA, inclusiv al Cupei Mondiale, rămâne valabil, chiar dacă organizaţia condusă de Gianni Infantino a renunţat la planul privind deschiderea către investitori externi, informează AFP.

„Federaţiile membre ale UEFA au fost foarte clare cu privire la condiţiile legate de neparticiparea lor la competiţiile FIFA”, a transmis forul european într-o declaraţie oferită AFP.

Pe lângă retragerea proiectului FIFA – condiţie care a fost deja îndeplinită –, UEFA solicită „garanţii că astfel de încercări de a denatura fotbalul în acest mod nu se vor mai repeta niciodată”. Totodată, forul european consideră că aceste condiţii nu au fost respectate şi reafirmă că „şi-a pierdut încrederea în preşedinţia lui Gianni Infantino”.

Cu o zi înainte, FIFA a admis, după o reuniune de criză desfăşurată în Maroc, că au existat „greşeli” şi şi-a prezentat „scuzele” pentru proiectul eşuat de înfiinţare a unei societăţi comerciale deschise investitorilor externi. În acelaşi timp, forul mondial şi-a exprimat „sprijinul deplin” pentru preşedintele său, pe care l-a descris drept „singurul responsabil ales de cele 211 asociaţii membre ale FIFA”.

UEFA a reacţionat imediat şi a transmis că declaraţia FIFA nu schimbă situaţia.

„Declaraţia de ieri (a FIFA, n.r.), venită din partea câtorva persoane angajate de preşedintele FIFA (şi ale căror cariere depind de bunăvoinţa acestuia), care afirmă că sunt de acord cu el, nu schimbă nimic”, a precizat UEFA.

Gianni Infantino, singurul candidat anunţat până în prezent pentru realegerea din martie 2027, se află în centrul criticilor după ce a prezentat, săptămâna trecută, proiectul privind deschiderea FIFA către investitori privaţi. Iniţiativa a fost retrasă în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma opoziţiei puternice venite în special din partea UEFA şi a CONCACAF (America de Nord şi Caraibe).

CAF îşi reafirmă sprijinul pentru Gianni Infantino

În contrast cu poziţia UEFA, Comitetul Executiv al Confederaţiei Africane de Fotbal a publicat joi seara un comunicat prin care şi-a exprimat din nou susţinerea pentru preşedintele FIFA.

Comitetul Executiv şi-a „reafirmat în unanimitate sprijinul” pentru Gianni Infantino, în contextul controversei generate de proiectul privind atragerea investitorilor privaţi, abandonat între timp de FIFA.

CAF a declarat că a „primit cu satisfacţie” scuzele prezentate miercuri de FIFA. În acelaşi comunicat, preşedintele confederaţiei, Patrice Motsepe, a subliniat că „respectarea principiilor de guvernanţă, a procedurilor corespunzătoare şi a transparenţei este esenţială şi nenegociabilă”.

 

Afla mai multe despre: uefafifacaf 

viewscnt
Articole similare