You are here:

Razboi total la United. ”N-ar recunoaşte un lider nici dacă l-ar întâlni pe Churchill”

Razboi total la United. ”N-ar recunoaşte un lider nici dacă l-ar întâlni pe Churchill”

Manchester United

Comentarii

Paul Pogba a recunoscut la finalul partidei de la Brighton că n-a avut atitudinea potrivită în duelul cu formaţia lui Florin Andone. Chiar şi-aşa, proaspătul campion mondial cu reprezentativa ţării sale a fost pus la zid de toată presa din Anglia. Dar şi de legendarul Paul Scholes, fostul mare jucător de la Manchester United. Pogba a fost imediat apărat de impresarul său.

Unul dintre căpitanii echipei de pe Old Trafford, Pogba a fost principala ţintă a atacurilor din presa britanică, inclusiv din partea câtorva legende ale clubului printre care şi Paul Scholes: ”A făcut iar un meci slab, foarte inconsistent fotbalist. E aproape mereu în afara meciului, nu pasează când şi unde trebuie!” a atacat Scholes. Mino Raiola, agentul francezului şi unul dintre cei mai importanţi şi controversaţi oameni din lumea fotbalului a reacţionat imediat pe contul său de Twitter: ”Anumiţi oameni vorbesc pentru că se tem că vor fi uitaţi. Scholes n-ar recunoaşte un lider nici dacă s-ar afla în faţa lui Winston Churchill! Poate dacă ar fi director sportiv la Manchester şi Woodward l-ar pune Woodward să-l vândă pe Pogba, atunci n-ar mai dormi nopţile până când i-ar găsi o echipă!” a scris Raiola pe contul său oficial de Twitter.

 

 

 

United a pierdut primul meci al sezonului la Brighton cu 3-2, iar Mourinho a devenit din nou ţinta atacurilor presei din Anglia şi a fanilor ”diavolilor”. Singurul care i-a luat apărarea portughezului a fost legendarul Gary Neville. Detalii ai aici

Afla mai multe despre: manchester unitedmino raiolapaul pogba 

viewscnt
Articole similare