Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Răzvan Burleanu, optimist peste măsură: ”Peste 5-10 ani, ne dorim să avem un jucător român în echipa ideală ”The Best FIFA”

Răzvan Burleanu, optimist peste măsură: ”Peste 5-10 ani, ne dorim să avem un jucător român în echipa ideală ”The Best FIFA”

Fotbal

Comentarii

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu (38 de ani), a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că şi-ar dori ca în următorii ani, un fotbalist român va ajunge să fie inclus în echipa ideală ”The Best FIFA”, eveniment care nominalizează anual cei mai buni jucători din lume.

Răzvan Burleanu a participat luni seara, la Paris, la ediţia din acest an a premiilor The Best FIFA în calitatea sa de membru în Consiliul FIFA.

Răzvan Burleanu speră ca un român să ajungă în echipa ideală a lumii

Pentru FIFPRO World 11 au votat exclusiv fotbaliştii profesionişti din toată lumea, prin intermediul unei platforme digitale (8 august 2021-18 decembrie 2022), alegând cei mai buni trei jucători, în opinia lor, în sezonul 2021/22, pe compartimente - portar, fundaş, mijlocaş, atacant.

”Prezenţa acolo a fost pentru mine o sursă de motivare suplimentară. Iar asta se transpune în ceea ce facem la Federaţia Română de Fotbal, într-un efort şi mai mare mai ales atunci când vine vorba despre implementarea strategiei tehnice.

Astfel încât, peste 5-10 ani să ne dorim ca pe o asemenea scenă, la o asemenea ceremonie (The Best FIFA), să avem cel puţin un jucător român”, a declarat Răzvan Burleanu, în conferinţa de presă.

Benzema, Haaland şi Messi în atac

Iată cum arată echipa ideală FIFA The Best, în 2022: 

Thibaut Courtois (Real Madrid/Belgia) - Joao Cancelo (Manchester City/Bayern Munchen/Portugalia), Achraf Hakimi (Paris Saint-Germain/Maroc), Virgil van Dijk (Liverpool/Olanda) - Casemiro (Real Madrid/Manchester United/Brazilia), Kevin De Bruyne (Manchester City/Belgia), Luka Modric (Real Madrid/Croaţia) - Karim Benzema (Real Madrid/Franţa), Erling Haaland (Borussia Dortmund/Manchester City/Norvegia), Kylian Mbappe (Paris Saint-Germain/Franţa), Lionel Messi (Paris Saint-Germain/Argentina).

Afla mai multe despre: burleanufifa the best 

viewscnt
Articole similare