Al Hilal a început aproape perfect campionatul din Arabia Saudită - o victorie şi un egal, iar şeicii îi aduc întăriri lui Răzvan Lucescu, în persoana unui fost jucător de la Atletico Madrid.
Luciano Vietto (26 de ani), de la Sporting Lisabona, este foarte aproape de un transfer în Arabia Saudită, la Al Hilal, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, susţine A Bola.
Prima ofertă făcută de saudiţi a fost respinsă de cei de la Sporting. Iniţial, Al Hilal oferea şapte milioane de euro şi 25% dintr-un viitor transfer. După ce oferta a fost respinsă, saudiţii au revenit cu o ofertă îmbunătăţită, care urmează să fie acceptată de portughezi: Opt milioane de euro pentru 75% din jucător.
Atacantul argentinian a primit un contract de nerefuzat. 12 milioane de euro net ar urma să primească fostul internaţional de tineret al "pumelor" în cei ani de contract, adică patru milioane de euro pe sezon. Suma de bani l-a convins pe Vietto să îşi dea acceptul pentru trecerea în Arabia Saudită.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Racing Club, Villarreal, Atletico Madrid, Sevilla, Valencia, Fulham şi Sporting Lisabona sunt echipele din CV-ul lui Vietto
- Opt goluri şi cinci assist-uri a reuşit Vietto în sezonul precedent
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: luciano vietto, al hilal