La începutul lunii aprilie, Mircea Lucescu a încetat din viaţă, iar Răzvan Lucescu, fiul antrenorului legendar, a dat o lecţie prin felul în care s-a comportat de-a lungul zilelor de doliu. Chestionat pe seama gestului făcut la Arena Naţională, principalul lui PAOK a oferit un răspuns de impact.
Cum a explicat Răzvan Lucescu gestul de a da mâna cu toţi oamenii trecuţi pe la catafalcul lui Mircea Lucescu
Răzvan Lucescu a stat două zile în permanenţă lângă catafalcul lui Mircea Lucescu şi a dat mâna cu oamenii care au venit să aducă un ultim omagiu la Arena Naţională.
La aproape două luni distanţă, antrenorul a vorbit despre acele clipe dureroase pentru familie.
“Ok, mi se părea absolut firesc, că oamenii de ce au venit acolo? Au făcut un efort şi trebuia cineva să-i salute şi să le mulţumească. Pe de-o altă parte mi s-a părut corect să stau alături de tatăl meu în toată această perioadă. Nimic ieşit din comun”, a declarat Răzvan Lucescu, la Prima Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Antrenorul lui PAOK a recunoscut că a rămas impresionat de felul în care oamenii s-au comportat după decesul lui Mircea Lucescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
“Galeria lui Dinamo a fost fantastică (n.r. – cu coregrafia afişată în peluză). Totul a fost la superlativ, un comportament incredibil. Să ştii că acolo erau FCSB, Steaua, Dinamo, Rapid, suporterii toţi adunaţi şi te aşteptai la orice altceva numai la o situaţie atât de liniştită nu. A fost un moment fantastic pentru noi şi pentru ţară. Am arătat că ştim să respectăm momentele adevărate, sensibile”, a adăugat antrenorul lui PAOK, Răzvan Lucescu.
Sfaturile lui Răzvan Lucescu
„Nu pot decât astăzi să mulţumesc din inimă absolut tuturor celor care au fost alături de tatăl meu la acest ultim drum, celor care s-au ocupat de organizarea înmormântării, tuturor celor care au avut un gând bun la adresa lui, dar absolut tuturor celor care aşa, undeva departe sau aici, în Bucureşti, au simţit să fie aproape de el.
Din păcate, pentru mine este un moment foarte greu, complicat, însă asta este viaţa, trebuie să ştim să trecem, nu sunt singurul, sunt atâţia şi atâţia oameni care şi-au pierdut părinţii. Trebuie să înţelegem şi să acceptăm, ne ne luptăm să trecem peste.
Aş avea un singur sfat, dacă îmi pot permite acest lucru, tuturor fiilor şi fiicelor care au părinţi. Să stea cât mai mult de vorbă cu ei, cât mai mult, cât mai mult. Şi dacă ei nu o fac, părinţii să îi forţeze să o facă.
Te iei cu timpul, cu problemele, ţi se pare că niciodată nu se va întâmpla nimic şi te loveşte dintr-odată şi ajungi să înţelegi că nu ai făcut şi nu ai comunicat destul. Eu în acest moment simt că am comunicat mult, mult prea puţin cu el în ultima vreme”, spunea Răzvan Lucescu pe 12 aprilie, la câteva zile de la decesul lui Mircea Lucescu.
- Citește și
- OFICIAL | Cine a mai plecat odată cu Constantin Gâlcă de la Rapid! Clubul a făcut anunţul
- Cristian Chivu, veste mare din partea lui Inter Milano. Conducerea a luat decizia despre contractul antrenorului român. Detaliile acestuia
- VIDEO | După ce a impresionat în Superliga, campionul României a recunoscut: "Fără regula U21 nu cred că ajungeam aici"
- Butonul de panică apăsat de un club din Superliga. A scăpat de retrogradare, dar problemele financiare pot duce la un nou dezastru în fotbalul intern
- Cele mai noi loturi pentru Cupa Mondială 2026! James Rodriguez conduce echipa Columbiei. De unde provin fotbaliştii convocaţi de Lopetegui la Qatar
- VIDEO | Osaka a uimit cu ţinuta cu care a intrat pe teren într-o zi spectaculoasă la Roland Garros! Deţinătoarea titlului a avansat, Daniil Medvedev a fost eliminat în primul tur
- Lovitura pe care o poate da FCSB. Jucătorul ar putea reveni şi să fie din nou idolul galeriei: ”Toată lumea l-ar primi cu braţele deschise”
- Oficialul de la Universitatea Craiova, anunţ despre mercato după cele 14 transferuri realizate! “Mulţi vor dori să vină la noi”
- Fanii FCSB, ”săgeţi” către jucători: ”Dacă nici cu Dinamo nu-ţi dai viaţa pe teren, nu mai ai ce căuta la echipă”
- Un ”colos” din Africa, cu ochii pe un jucător străin de bază de la Craiova. Clubul, toate energiile pentru a-l lua din România: ”Eforturi intense”
- OFICIAL | Decizia luată de o gazdă a Cupei Mondiale. Anunţul important făcut despre selecţionerul naţionalei
Afla mai multe despre: razvan lucescu, razvan lucescu mircea lucescu








