Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Răzvan Lucescu agită spiritele înainte de PAOK - Marseille! Criticat de preşedintele lui OM, antrenorul a continuat: "Nu regret"

Răzvan Lucescu agită spiritele înainte de PAOK - Marseille! Criticat de preşedintele lui OM, antrenorul a continuat: "Nu regret"
Comentarii

Răzvan Lucescu, antrenorul român al echipei PAOK Salonic, a declarat, miercuri, că nu regretă comentariile pe care le-a făcut după prima manşă a meciului cu OM din Conference League, marcat de incidente grave între suporteri, când i-a sfătuit pe fanii formaţiei din Marsilia să nu se deplaseze la meciul retur, scrie lefigaro.fr.

Lucescu nu regretă faptul că a spus că suporterii lui OM nu au ce căuta la Salonic 

Ciocniri între suporterii celor două cluburi au avut loc cu o zi înainte de meci şi au continuat înainte şi în timpul meciului. Aproximativ treizeci de poliţişti au fost răniţi şi o mi mult de zece persoane au fost reţinute.

"La meciul retur, sper ca Marseille să fie primită aşa cum am fost primiţi noi aici. Sunt foarte dezamăgit de ceea ce am văzut astăzi, este o imagine foarte proastă pentru oraşul Marsilia", a declarat atunci Lucescu, înainte de a scăpa cu jumătate de gură la ieşirea din sala de conferinţe: "Suporterii voştri ar fi bine să nu vină (n.r. - la retur)".

După acel joc, preşedintele clubului Olympique Marseille, Pablo Longoria, l-a căutat pe Răzvan Lucescu şi l-a atenţionat că a avut o atitudine iresponsabilă.

În conferinţa de presă dinaintea meciului retur, tehnicianul român şi-a menţinut punctul de vedere.

"Nu regret ceea ce am spus. Nu spun că am venit (n.r. - la Marsilia) pentru o petrecere, dar măcar pentru a trăi ceva frumos şi pentru a ne bucura. Şi nu asta s-a întâmplat. Ceea ce am spus a fost corect. În loc să critice vorbele mele, cei de la Marsilia ar face mai bine să critice ceea ce s-a întâmplat la ei acasă, în două zile nebuneşti, atitudinea fanilor de la OM şi organizarea. Am avut dreptate să spun asta şi să avertizez pe toată lumea. În acest fel, am evitat multe lucruri", a declarat Lucescu, miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la Salonic, înainte de meciul retur.

Între timp, deplasarea fanilor lui Marseille la Salonic a fost interzisă.

Olympique Marseille s-a impus cu scorul de 2-1 în partda tur a sferturilor de finală ale Conference League, desfăşurată în urmă aproape cu o săptămână. Returul este programat, joi, de la ora 22.00.

Afla mai multe despre: răzvan lucescu 

viewscnt
Articole similare